
GRUPA C. Valencia revine cu speranţe mari în Liga Campionilor, după doi ani de absenţă, însă plecările mai multor vedete din această vară au slăbit mult echipa "liliecilor".
Ocupanta locului trei în Primera Division sezonul trecut, formaţia antrenată de Unai Emery a obţinut calificarea directă în Grupa C a Ligii Campionilor, unde va da piept cu Manchester United, Glasgow Rangers şi Bursaspor. O misiune grea pentru gruparea de pe Mestalla, având în vedere că doi dintre cei mai buni jucători ai echipei: David Villa şi David Silva au părăsit echipa în această vară.
Villa, unul dintre liderii echipei naţionale a Spaniei care a cucerit în această vară titlul mondial şi marcator a peste 100 de goluri pentru Valencia în ultimele cinci sezoane în Primera Division, a ales FC Barcelona, în timp ce David Silva a ajuns la Manchester City. Vânzarea celor doi jucători a fost forţată de gravele probleme financiare cu care se confruntă gruparea din Valencia.
Finalistă de două ori în Liga Campionilor în urmă cu aproape un deceniu, Valencia rămâne o forţă a fotbalului iberic, având la dispoziţie jucători foarte talentaţi precum Vicente, Mata sau Joaquin.
VALENCIA CF
Poreclă: "Los Che"
Fondat: 18 martie 1919
Stadion: Mestalla (55.000 de locuri)
Antrenor: Unai Emery (din 2008 la Valencia)
Vedete: Vicente Rodriguez (căpitan), Juan Manuel Mata, Joaquin, David Navarro, David Albelda, Ricardo Costa, Manuel Fernandes
Palmares: 2 finale în Liga Campionilor (2000, 2001), 1 Cupă a Cupelor (1980), 1 succes în Liga Europa (Cupa UEFA) - 2004 -, 2 Supercupe ale Europei (1980, 2004), 6 titluri în Spania, 7 Cupe ale Spaniei.
PROGRAM:
Etapa 1 (14 septembrie):
Manchester United - Glasgow Rangers
Bursaspor - Valencia CF
Etapa a 2-a (29 septembrie):
Glasgow Rangers - Bursaspor
Valencia CF - Manchester United
Etapa a 3-a (20 octombrie):
Manchester United - Bursaspor
Glasgow Rangers - Valencia CF
Etapa a 4-a (2 noiembrie):
Valencia CF - Glasgow Rangers
Bursaspor - Manchester United
Etapa a 5-a (24 noiembrie):
Glasgow Rangers - Manchester United
Valencia CF - Bursaspor
Etapa a 6-a (7 decembrie):
Manchester United - Valencia CF
Bursaspor - Glasgow Rangers