Liderul Jobbik către Băsescu şi Ponta: Ori sunteţi dezinformaţi, ori faceţi un joc antimaghiar

Liderul Jobbik către Băsescu şi Ponta: Ori sunteţi dezinformaţi, ori faceţi un joc antimaghiar

Preşedintele Jobbik, Vona Gabor, spune că Traian Băsescu şi Victor Ponta "ori au fost dezinformaţi, ori fac un joc politic antimaghiar", iar dacă au o problemă cu el pe motiv că susţine autonomia, atunci să spună clar şi "să nu îmbrace intenţia lor reală într-o haină aşa de transparentă".

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook şi adresat preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Victor Ponta, Vona Gabor îşi exprimă "nedumerirea" faţă de intenţia autorităţilor române de a-i interzice prezenţa pe teritoriul ţării.

Vona se întreabă ce ilegalitate a comis, în condiţiile în care nu a făcut altceva decât să mărşăluiască în mod paşnic la manifestarea de luni seară, de la Târgu Mureş.

"Dacă pentru acest lucru sunt interzis, atunci ce se va întâmpla cu miile de participanţi? Vor fi interzişi din ţară şi liderul belgian, catalan şi basc, care la fel au participat? Ei nu doar au mărşăluit în linişte, ca mine, ci au susţinut şi discursuri remarcabile", mai spune Vona, potrivit mediafax.ro.

El precizează că, potrivit emisiunilor de ştiri, membrii Jobbik şi ai Gărzii Maghiare ar fi provocat incidente la Târgu Mureş, însă acest fapt este "o minciună mare", subliind că aceştia au respectat recomandările organizatorilor şi au mărşăluit paşnic şi nu au avut nici steaguri de partid. "Problema cu mine este că sprijin autonomia secuilor"

"Acest lucru s-a întâmplat. Pentru asta se doreşte interzicerea noastră? Domnule preşedinte, domnule premier, să nu vă faceţi de râs! Înţeleg eu că voturile sunt importante, fiind şi eu preşedinte de partid, dar totuşi există un nivel sub care nu merită să cobori. În cazul în care dumneavoastră aveţi o problemă pentru că eu şi partidul meu, consecvent şi în orice împrejurare, suntem alături de problema autonomiei secuieşti, atunci să spuneţi cinstit. Să nu îmbrăcaţi intenţia dumneavoastră reală într-o haină aşa de transparentă! (…) Dacă aveţi o problemă cu programul Jobbik sau cu mine, fiţi bărbaţi şi spuneţi clar: problema cu mine este că sprijin autonomia secuilor. Atunci voi înţelege acest lucru, dar această încercare puerilă pentru interzicerea mea, este nedemnă şi de compătimit", a spus preşedintele Jobbik.

El mai susţine că în acest caz există două posibilităţi: ori cei doi politicieni români au fost dezinformaţi, ori aceştia duc un joc politic antimaghiar de nivel scăzut. "Sunt două posiblităţi. Ori sunteţi dezinformaţi, ori duceţi un joc politic antimaghiar de nivel scăzut", a mai spus Vona Gabor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că cere Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept "extremist".

Premierul Victor Ponta a afirmat, miercuri, că Ministerul de Interne îl poate declara pe liderul Jobbik drept persoană indezirabilă pe teritoriul României dacă preşedintele Traian Băsescu, ca şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, avizează procedura.

Ulterior acestei declaraţii, Guvernul a transmis adresa, datată 12 martie, prin care premierul Victor Ponta i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu nota de informare redactată de vicepremierul Gabriel Oprea, ministru de Interne, privind activităţile pe teritoriul României ale preşedintelui partidului Jobbik din Ungaria, Vona Gabor, "cu impact în planul securităţii naţionale şi siguranţei publice", şi îl roagă, în acest sens, să avizeze, în calitate de preşedinte al CSAT, concluziile şi măsurile propuse în nota de informare.

Ulterior, şeful statului a declarat că nu a citit încă nota Guvernului pe subiectul Jobbik, adăugând că el vizează un spectru mai larg de activităţi extremiste pe teritoriul României, menţionând şi Garda Maghiară.

Luni seară, aproximativ 4.000 de persoane au participat la comemorarea secuilor ucişi în 1854, organizată la Târgu Mureş, CNS cerând autonomia Ţinutului Secuiesc, dar şi începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii. CITIŢI ŞI:

  • Ponta, Oprea și șefii Serviciilor de informații, la Cotroceni
  • Deputat Jobbik: Băsescu nu poate interzice prezenţa membrilor Jobbik în România
  • VIDEO. Extremiștii de la Jobbik, cercetați pentru FINANȚĂRI din Rusia și Iran. NEONAZISTUL Vona Gabor a fost printre cei care au făcut SCANDAL la Târgu Mureş

Ne puteți urmări și pe Google News