Lichiu cu griș și smântână. Deliciul pe care gospodinele din Transilvania îl pregătesc pentru masa de Paști
- Mădălina Sfrijan
- 7 aprilie 2026, 08:59
Lichiu. Sursa foto: Facebook Lichiul cu griș și smântână, cunoscut și sub numele de hencleș, este un desert tradițional din Ardeal, pregătit mai ales de Paști. Odinioară, acesta era pregătit și de săsoaicele din inima Transilvaniei, însă, de-a lungul timpului, rețeta a fost adoptată și adaptată de gospodinele din întreaga regiune. Fiecare familie în care se mai pregătește păstrează mici secrete: un strop în plus de vanilie, o linguriță de coajă de portocală strat de griș puțin mai gros. Dincolo de nota adusă de fiecare gospodină, puține au ocazia să coacă lichiul în cuptorul cu lemne.
Rețeta veche de lichiu
Pentru aluat:
- 1 kg aluat de cozonac, deja pregătit
Pentru grisul cu lapte:
- 1 l lapte100–120 g griș (în funcție de consistența dorită)
- 3–4 linguri zahăr pudră (după gust)
- 1 plic zahăr vanilat
- Coaja de la o lămâie și o portocală
- Pentru crema de smântână:
- 400 g smântână sau iaurt grecesc
- 3 gălbenușuri de ou
- 1 plic zahăr vanilat
- 2–3 linguri zahăr pudră (după gust)
- un praf de sare
Prepararea lichiului începe cu aluatul de cozonac, care se întinde în tavă sub formă de foaie subțire. Grișul cu lapte, primul strat, se prepară prin fierberea unui litru de lapte împreună cu zahăr pudră și zahăr vanilat, apoi se adaugă treptat grișul, amestecând constant pentru a obține o consistență nici prea moale, nici prea densă. La final, se adaugă coajă de lămâie și portocală, pentru un plus de prospețime și aromă.
Cum pregătești stratul de cremă
Al doilea strat constă într-o cremă de smântână simplă, dar gustoasă, realizată din smântână sau iaurt grecesc, galbenusuri de ou, zahăr pudră, zahăr vanilat și un praf de sare. Ingredientele se amestecă până se obține o compoziție omogenă, care completează perfect stratul de griș.
Asamblarea desertului presupune întinderea uniformă a stratului de griș pe aluatul de cozonac, urmată de crema de smântână, astfel încât ambele straturi să fie bine nivelate. Preparatul se coace apoi în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius timp de 30–35 de minute, până când capătă o culoare aurie, iar straturile se coc uniform.

Aluat. Sursa foto: Pixabay
Când scoți lichiul din cuptor
Lichiul se lasă să se răcească puțin înainte de a fi tăiat în porții generoase. În unele sate din Transilvania, bucățile de lichiu sunt împărțite tinerilor care merg cu stropitul.
Pentru a obține un lichiu perfect, aluatul de cozonac trebuie să fie bine frământat, iar smântâna să aibă 20% grăsime.