Donald Trump, furios după decizia instanței. A anunțat că renunță la controlul Kennedy Center
- Antonia Hendrik
- 30 mai 2026, 14:34
Donald Trump / sursa foto: captură video
Donald Trump a anunțat că renunță la controlul asupra The Kennedy Center, una dintre cele mai cunoscute instituții culturale din Washington, în urma unei decizii a unui judecător federal care a blocat mai multe măsuri adoptate anterior.
Donald Trump, enervat de un judecător care a ordonat ștergerea numelui său de pe Centrul Kennedy
Mesajul a fost publicat pe rețeaua Truth Social, unde liderul de la Casa Albă a precizat că vrea să lucreze cu Congresul pentru transferul administrării instituției, relatează BBC.
Decizia apare pe fondul unei dispute juridice privind statutul centrului, dar și al suspendării unor măsuri legate de redenumire și închidere temporară, inițiate în contextul unor planuri de reorganizare.
Judecătorul federal Christopher Cooper a dispus eliminarea numelui lui Donald Trump de pe Kennedy Center și a suspendat închiderea temporară a instituției pentru o perioadă de doi ani, măsură asociată unor lucrări de renovare.
Potrivit deciziei, numele președintelui trebuie eliminat de pe fațada clădirii, din mediul digital și de pe materialele oficiale în termen de 14 zile. Instanța a stabilit că redenumirea instituției nu poate fi făcută fără aprobarea Congresului.
„Nu poate purta niciun alt nume oficial”, se arată în esența argumentației juridice, instanța invocând legea de înființare a Kennedy Center, care prevede că instituția este dedicată memoriei președintelui John F. Kennedy.
Judecătorul a subliniat, de asemenea, că centrul nu este doar o instituție a artelor spectacolului, ci și un memorial dedicat fostului președinte.
Reacții și poziția lui Donald Trump
Un purtător de cuvânt al Kennedy Center a transmis că instituția va contesta decizia. În paralel, Donald Trump a scris pe Truth Social că „va lucra cu Congresul pentru a le transfera înapoi această instituție aflată în dificultate”.
„Dacă nu sunt liber să fac ceea ce fac mai bine decât oricine altcineva, să readuc această instituție la viață, fizic, financiar și artistic, nu am niciun interes să continui ceea ce ar putea fi doar o călătorie fără speranță în „Țara Never Never Land”, a scris Donald Trump.
După preluarea controlului asupra consiliului de administrație, Donald Trump a adăugat propriul nume alături de cel al fostului președinte John F. Kennedy, redenumind instituția „Trump Kennedy Center”. Măsura a fost criticată de opoziția democrată și de familia Kennedy, care au contestat legalitatea schimbării.
„Legea de înfiinţare a Kennedy Center prevede în mod limpede că el trebuie să fie denumit în omagiul preşedintelui Kennedy şi nu poate purta niciun alt nume oficial” fără o hotărâre a Congresului, a stabilit judecătorul Christopher Cooper.
Instanța a mai dispus ca orice referire la Donald Trump sau la alte nume decât cel al lui John F. Kennedy să fie eliminată de pe clădire, site sau materiale oficiale.