Clubul Maxx din Regie a fost acaparat, sâmbătă seara, de street dancers. Tineri de liceu, îmbrăcaţi neglijent-studiat, cu pantofi sport în picioare, s-au adunat să-şi susţină reprezentanţii în competiţia „Cupa Liceelor la Street Dance”.
Au participat 30 de licee şi aproape toate s-au calificat, unele, precum Liceul de Arhitectură „Ioan Socolescu”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” sau Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, cu punctaj maxim.
Dansatorii au avut emoţii, mai ales că au fost priviţi, îndeaproape, de profesioniştii de la trupa Simplu, care nu au dat note, doar au aplaudat. Juriul, format din trei specialişti în street dance, a punctat tehnica, ţinuta, originalitatea şi sincronizarea, iar coregrafiile au fost concepute de liceeni.
„În aproape fiecare liceu sunt câţiva elevi care fac dansuri, aşa că şi-au stabilit singuri dansul. Pregătirea pentru un show durează cam trei luni, dar liceenii nu au atâta timp, aşa că-l exersează cam trei săptămâni”, spune Sol Sinceac, managerul proiectului.
Finala, pe 21 martie
Competiţia de dans se desfăşoară la nivel naţional, cuprinzând municipiul Bucureşti şi nouă judeţe - Braşov, Constanţa, Cluj- Napoca, Bihor, Bistriţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara şi Buzău.
Liceele din Capitală care nu s-au calificat weekendul trecut mai au o şansă la sfârşitul acestei săptămâni, când juriul şi publicul vor alege două licee care vor intra în finala de pe 14 martie. Pe 21 martie, la Bucureşti, va avea loc confruntarea dintre şapte echipe din Capitală şi câte o echipă din celelalte oraşe, care dansează pentru marele premiu de 900 de euro.
Până luna viitoare, doritorii pot vizualiza reprezentaţia fiecărui liceu pe www.3cevents.ro şi tot acolo îşi pot vota favoriţii, desemnând trupa cu cea mai mare popularitate.