Levantina ajunsă Doamna Țării a înzestrat Bucureștii cu o tiparniță
- Florian Olteanu
- 20 decembrie 2025, 23:37

Domnitorul Țării Românești Alexandru al II-lea Mircea se născuse în Transilvania, prin 1529, ca fiu al lui Mircea al III-lea, care se refugiase așteptând să ia tronul într-un moment favorabil pe plan internațional, adică să aibă acceptul Porții Otomane, care după închinarea domnitorului Mircea cel Bătrân, își făcuse obiceiul de a influența direct ocuparea tronului Țării Românești.
Doamna Țării, levantina din Constantinopol
Ajuns la Constantinopol, Alexandru al II-lea Mircea se va căsători cu o tânără descendentă a unei familii de italieni, influențați foarte mult de civilizația greacă, Ecaterina Salvaresso, care se bucurau de trecere în sferele înalte ale politicii otomane din Constantinopol. Numele găsit de occidentali, semenilor lor absorbiți de modul de viață otoman și oriental, a fost cel de „levantini”. Așadar, doamna Ecaterina Salvaresso era o „levantină”.
Este posibil ca data căsătoriei să fie în iarna 1564/1565, deoarece în acel an se va naște fiul lor Mihnea, la 26 octombrie 1565. Ecaterina Salvaresso și-a crescut fiul ca adept al politicii de înțelegere cu otomanii, ca garant al liniștii geopolitice în țară.
Doamna Țării aduce o tiparniță la Mânăstirea Plumbuita din București
În calitate de Doamnă a Țării, Ecaterina Salvaresso a ctitorit, împreună cu soțul său Mănăstirea Slătioarele din Ocnele Mari. Conștienți că țara nu se poate dezvolta cultural decât prin generalizarea folosirii tiparului, cei doi au construit și dotat cu instrumentele necesare tiparnița de la Mănăstirea Plumbuita din București, în anul 1573.
Mihnea a fost asociat de tatăl său la domnie, în 1574, însă în noaptea de 27/28 septembrie 1577, domnitorul moare subit, ceea ce îi permite soției acestuia să își asume tutela domnitorului minor, primind numele de ”Doamna Ecaterina a Ungrovlahiei”.
Ecaterina Salvaresso va reuși să impună domnia fiului ei pentru 6 ani (1585-1591)
În august 1583, Ecaterina Salvaresso, împreună cu fiul ei, după mazilirea acestuia, au pornit în pribegie la Înalta Poartă, dorind reluarea domniei, într-un nou context. De aici, Ecaterina Salvaresso a primit drept de ședere în insula Rhodos, apoi, din 1584 și până în 1585 s-a mutat în actuala Libie, la Tripoli.
După ce Mihnea a luat iarăși domnia, ajutat și de unchiul său, domnitorul Petru Șchiopul din Moldova, el și mama sa, Ecaterina Salvaresso au revenit în Muntenia, din 1585. Mihnea a fost ajutat la domnie de mama sa, Ecaterina Salvaresso, până în 1590, la moartea ei. El va mai domni până la 1591.
Mihnea trece la Islam, devenind Mihnea Turcitul
Știind că se pregătea mazilirea sa și exista riscul să fie ucis deoarece urma să fie surghiunit la Alep, dacă succesorul său cerea otomanilor acest fapt în schimbul unor favoruri materiale, Mihnea se va converti la Islam, în 1591 devenind popular Mihnea Turcitul