Legea eutanasierii maidanezilor, amânată. ONG-urile au protestat în faţa Parlamentului | VIDEO
- Ionu ţ Fantaziu
- 7 iunie 2011, 17:47
Parlamentarii au trimis proiectul la Comisia pentru Administrație din cadrul Camerei Deputaților. Votul va fi reluat peste două săptămâni.
Legea câinilor maidanezi a făcut cale întoarsă la comisiile parlamentare pentru a fi analizată şi dezbătută pentru încă două săptămâni. Decizia a fost luată astăzi în Camera Deputaţilor şi este a treia oară când s-a amânat votul. Proiectul legislativ a fost trimis la Comisia de Administraţie. " Motivul este că nu s-a făcut niciodată o debatere cu adevărat, să fie invitaţi reprezentanţi din administraţia locală, membrii ai asociaţiilor de protecţia animalelor şi să se caute soluţii împreună, la aceeaşi masă. Până acum au fost cei de la ONG-uri, însă doar au fost ascultaţi şi atât, or trebuie să existe o dezbatere serioasă, să se negocieze şi să se ajungă la cele mai bune soluţii", a explicat deputatul Eugen Nicolaescu.
Înainte de începerea şedinţei, în jur de 20 de persoane, în frunte cu vicepreşedintele Partidului România Mare, Marius Marinescu, s-au strâns la intrarea care duce spre intrarea plenului Camerei Deputaţilor. O parte dintre ei aveau tricouri cu inscripţia "Nu eutanasierii", alţii ţineau în braţe căţeluşi de pluş.
Situaţia a devenit destul de tensionată atunci când ofiţerii de ordinea le-au transmis că numai 10 persoane pot intra. Balcoanele sălii de şedinţe ale Camerei Deputaţilor s-au umplut de oamenii care se împotrivesc adoptării legii care presupune eutanasierea câinilor comunitari. Maidanezii au ausținere olandeză
O echipă a unei asociaţii de protecţia animalelor a venit tocmai din Olanda. "Nu ni se pare normal aşa ceva şi am venit să-i susţinem pe prietenii animalelor din România", a spus unul dintre olandezi. După ce s-a dat decizia, oamenii s-au mutat în faţa Palatului Parlamentului, unde îi aşteptau vreo 20 de colegi care scandau împotriva eutanasierii câinilor maidanezi. Protestul s-a încheiat cu fotografii de grup, în care susţinătorii maidanezilor au ţinut să apară arătând semnul victoriei. Dacă legea va fi votată, maidanezii vor fi sterilizaţi şi apoi ţinuţi în adăposturi speciale timp de o lună, perioadă în care vor putea fi adoptaţi. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, patrupedele vor fi eutanasiate. O altă variantă prevede eliberarea câinilor vagabonzi după sterilizare, dacă aceştia nu sunt agresivi.
CITIŢI ŞI:
- Războiul româno-maidanez naşte un nou partid
- Fetiţă de trei ani, muşcată de gât de un maidanez