Legea a trecut de Parlament. Sentințele penale trebuie motivate în ziua pronunțării

Legea a trecut de Parlament. Sentințele penale trebuie motivate în ziua pronunțării

Instanțele penale vor trebui să pronunțe sentințele în cel mult 120 de zile de la judecată, iar motivarea trebuie publicată în ziua pronunțării.

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege în acest sens, luni, 10 mai. Acesta modifică prevederile din Codul de Procedură Penală (CPp). Legea a fost adoptată în Camera Deputaților cu 244 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” și 40 de abţineri. Trei deputaţi nu au votat.

Același proiect de lege a trecut și de Senat, în data de 4 mai, astfel că actul normativ va merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis. Apoi, dacă nu vor exista contestări și dacă președintele nu o va întoarce în Parlament pentru reexaminare, legea va fi publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare.

„Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce stabilește noul act normativ

În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”, au decis deputații în proiectul de lege pe care l-au adoptat.

O altă modificare adusă Codului de procedură penală de acest proiect de lege, este obligativitatea publicării deciziei în ziua pronunțării. De asemenea, propunerea legislativă reglementează și situațiile în care judecătorii sunt împiedicați să semneze motivarea hotărârii.

„Dacă vreunul dintre membrii completului de judecată este împiedicat să semneze, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei”, menționează actul normativ.

Ce a stabilit CCR

Noile modificări la legislația de procedură penală vin după ce Curtea Constituțională (CCR) a clarificat această problemă ridicată printr-o excepție de constituționalitate. Judecătorii constituționali au luat pe 7 aprilie, o decizie care a clarificat această situație în dosarele penale. Aceștia au admis excepțiile de neconstituționalitate în cazul a trei articole din Codul de Procedură Penală.

Contestatarii au reclamat faptul că motivarea sentințelor penale era întârziată de judecători, iar condamnații erau duși la închisoare fără să aibă posibilitatea unor căi extraordinare de atac sau chiar fără să știe motivele pentru care a fost luată decizia.

Conform Curții Constituționale, fără motivare, condamnații nu mai pot fi duși la închisoare fără să existe o motivare a sentinței.

CCR a constatat necesitatea existenței motivării în fapt și în drept a unei hotărâri judecătorești, la data pronunțării, lipsa acestei motivări reprezentând o încălcare a Constituției.