Lăzăroiu anunţă pe Facebook: "Game Over. Prezenţă mai mică decât la referendumul din 2007"

Lăzăroiu anunţă pe Facebook: "Game Over. Prezenţă mai mică decât la referendumul din 2007"

Sub 27% prezenţa la vot la ora 17, anunţă pe surse Sebastian Lăzăroiu. Dacă cifra este corectă, în ultimele 6 ore e nevoie de o creştere bruscă, cu circa 50%, a celor care vin să voteze.

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a postat, acum câteva minute, pe Facebook, informaţia că prezenţa la vot la ora 17.00 a fost de 26,81%. "G A M E O V E R !!!! 26,81% la ora 17.00. Prezenta sub referendumul din 2007 (28,95%) care s-a terminat la 21.00 cu 44%", a scris Sebastian Lăzăroiu.

El consideră că este imposibil ca de la ora 17.00 la ora 23.00 să mai vină la vot 23,2% din numărul total de români cu drept de vot. Conform calculelor, dinamica votului între orele 14-17, a fost de 1,8% pe oră, ceea ce înseamnă că în 3 ore au votat doar 982.000 de români.

Dacă cifra prezentată de Lăzăroiu va fi confirmată şi de BEC, la estimarea oficială de la ora 18.30, înseamnă că în ultimele 6 ore în care secţiile mai sunt deschise, trebuie să mai voteze minim 23,19% din electorat, adică 4.220.580 de persoane. Asta înseamnă peste 700.000 de persoane pe oră.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este o misiune foarte dificilă, pentru că în celelalte 10 ore au venit la vot circa 4.872.000 de români, adică 487.000 de voturi pe oră. Ca să iasă cvorumul, prezenţa la vot în ultimele ore ar trebui să crească cu 50%.