Consiliul Naţional de Etică, despre doctoratul Laurei Codruţa Kovesi: "Sunt PROBE CONVINGĂTOARE că nu a plagiat"

Consiliul Naţional de Etică, despre doctoratul Laurei Codruţa Kovesi: "Sunt PROBE CONVINGĂTOARE că nu a plagiat"

După premierul ţării, un alt înalt demnitar a ajuns în faţa Consiliului Naţional de Etică. Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi a mers astăzi la CNE, unde va fi audiată în legătură cu acuzaţiile de plagiat din teza sa de doctorat.

UPDATE: Procurorul general a spus că şi-a exprimat punctul de vedere în peste 100 de pagini, luând punct cu punct fiecare lucru care i se imputa şi a demonstrat că nu este o teză copiată. Interesantă este însă poziţia Gabrielei Catană, purtătorul de cuvânt CNE, care a dat de înţeles că procurorul va primi o decizie favorabilă. "Verdictul nu va fi dat azi, Consiliul are la dispoziţiei un termen de 90 de zile, până pe 24 august, dar vă pot spune că probele aduse au fost suficiente şi destul de convingătoare", a declarat Catană. Prezentă încă de dimineaţă la sediul CNE, Kovesi a declarat că are de gând să fie extrem de cooperantă cu membri CNE şi că le va demonstra acestora, cu probe, nevinovăţia sa. "Am trimis un punct de vedere, mi-am arătat disponibilitatea de a fi audiată. Am trimis un punct de vedere la care am ataşat nu numai argumente, ci şi probe care dovedesc clar că nu am plagiat. Aştept sa fiu audiată, întrebată", a afirmat Kovesi. În plus, procurorul s-a arătat optimistă că verdictul Consiliului va fi unul favorabil ei, convinsă fiind de greutatea dovezilor aduse şi a promis că, imediat după decizia CNE, va face publice documentele care-i dovedesc nevinovăţia. "Comisia are la dispozitie 90 de zile, aşa cum prevede legea. Sper ca acest verdict să fie dat cât mai repede. În momentul în care verdictul va fi dat voi face şi eu public punctul de vedere şi absolut toate probele pe care le am şi o să arăt că afirmaţiile care s-au făcut nu sunt adevărate", a spus Kovesi. CNE a mai făcut o primă analiză a sesizării de plagiat doctoratului lui Kovesi săptămâna trecută.

Ne puteți urmări și pe Google News