Lăcătuş ar putea prelua naţionala Bulgariei

Lăcătuş ar putea prelua naţionala Bulgariei

Marius Lăcătuş ar putea reveni în iarbă, dar nu în România, ci la sud de Dunăre, în Bulgaria. Lăcătuş e pe lista oficialilor de la Sofia pentru postul de antrenor al naţionalei Bulgariei.

Marius Lăcătuş a plecat în această vară în Spania, spunând la despărţirea de România că nu mai e interesat de fotbal. "Cel puţin în viitorul apropiat", a spus Lăcătuş. Pe lista lui Mihailov Presa de la Sofia aruncă însă bomba şi scrie că Marius Lăcătuş e aproape de a prelua naţionala Bulgariei! Jurnaliştii bulgari susţin că Lăcătuş a fost deja la Sofia unde s-a întâlnit cu oficialii federaţiei. Fostul mare fotbalist al Stelei şi al echipei naţionale de fotbal a României se află pe o listă întocmită de Borislav Mihailov, şeful federaţiei bulgare de fotbal. În vârstă de 46 de ani, Lăcătuş are o experienţă de 13 ani de antrenorat. Pe ultimul loc în Grupa G Naţionala de fotbal a Bulgariei nu are în acest moment antrenor. Stanimir Stoilov a fost dat afară după catastrofalul debut în preliminariile pentru Euro 2012, 0-4 cu Anglia, pe Wembley, şi 0-1 cu Muntenegru,la Sofia. Bulgaria e pe ultimul loc în Grupa G de calificare la Campionatul European, grupă din care mai fac parte Anglia, Muntenegru, Ţara Galilor şi Elveţia.