La catafalcul lui Ioşca

La catafalcul lui Ioşca

Trupul neînsufleţit al lui Dan Iosif, străjuit de revoluţionari.

Trupul neînsufleţit al deputatului PSD Dan Iosif - căruia i se zicea şi Ioşca - a fost depus ieri de camarazii de la Revoluţie în holul Senatului, pentru ca toţi cei dragi să-i aducă un ultim omagiu. Sicriul a fost flancat în permanenţă de revoluţionari cu banderole tricolore pe braţ. Primul politician prezent la catafalc a fost preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, unul dintre apropiaţii revoluţionarului. La scurt timp după apariţia sa, doi revoluţionari au început să vorbească despre rostul evenimentelor din 1989. „Şi ce-au făcut cu Revoluţia noastră, până la urmă? Şi-au bătut joc şi de Ioşca, şi-au bătut joc şi de noi…“. După ce s-a recules la catafalc, Iliescu a rememorat momente de la Revoluţie: „Dan Iosif rămâne o figură emblematică. El a adunat oamenii din stradă care s-au adunat în decembrie 1989 pentru înlăturarea lui Ceauşescu. A fost unul dintre oamenii temerari, care a organizat baricada de la Intercontinental. Au fost înfrânţi spre dimineaţă, au şi murit oameni, el s-a retras şi a strâns oameni de la periferie. Acesta a fost momentul decisiv, când muncitorimea bucureşteană a ieşit. A fost printre primii care au intrat în sediul Comitetului Central, unde s-a format grupul revoluţionar“. Un ultim omagiu i-a adus lui Dan Iosif şi o delegaţie PSD, în frunte cu Mircea Geoană, Titus Corlăţean, Liviu Dragnea şi Marian Sârbu. „2007 a fost un an păcătos. Un an în care unul după altul, oameni care au reprezentat ceva în ţara asta, în anii de după Revoluţie, s-au prăpădit“, a spus Geoană. Printre politicienii care au ţinut să-şi ia rămas bun s-a numărat preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, venit împreună cu Ion Iliescu. O prezenţă discretă au avut senatorul UDMR, Gyorgy Frunda, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, Ioan Talpeş, Gelu Voican Voiculescu. Năstase a povestit că îi datorează numirea la MAE Fostul premier Adrian Năstase a recunoscut că numirea sa în funcţia de ministru de externe i s-a datorat lui Dan Iosif, pe care l-a caracterizat drept „cel mai puternic parlamentar“, care nu avea parte de aplauze în plen „pentru că avea prea multă dreptate“. Un alt apropiat al revoluţionarului, deputatul PSD Emilian Cutean, a mărturisit că ştie că „Ioşca“ ar fi început să scrie o carte despre 1989. Lângă sicriu au stat în permanenţă fiica şi partenera lui Dan Iosif, cea care l-a însoţit pentru tratament în Siberia, unde a decedat. În vârstă de 57 de ani, Dan Iosif a fost răpus de un cancer pulmonar descoperit în stadiu avansat. ALĂTURI DE REVOLUŢIONARI Se va odihni în Cimitirul Eroilor Înmormântarea fostului deputat Dan Iosif va avea loc sâmbătă, la ora 13.00, la Cimitirul Eroilor Revoluţiei.

Potrivit unui comunicat al grupului parlamentar PSD de la Cameră, sâmbătă, la ora 11.00, va fi oficiată o ceremonie religioasă în memoria lui Dan Iosif. Slujba se va desfăşura la Palatul Parlamentului, în holul Senatului. Trupul neînsufleţit al fostului consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu a fost depus, joi dimineaţă, la Palatul Parlamentului, în holul mare al Senatului. Corpul fostului deputat PSD a fost adus în ţară, joi dimineaţă, pe Aeroportul „Henri Coandă“, unde a fost întâmpinat de câţiva revoluţionari şi apropiaţi. După moartea sa la o clinică din Novosibirsk, Rusia, Ambasada României la Moscova a organizat repatrierea fostului demnitar.

Ne puteți urmări și pe Google News