La Bangkok au fost ridicate restricţiile de circulaţie

La Bangkok au fost ridicate restricţiile de circulaţie

Autorităţile thailandeze au ridicat, azi-noapte, restricţiile de circulaţie la Bangkok şi în 23 de provincii instituite în urmă cu zece zile, transmite AFP.

Iniţial, autorităţile au spus că acestea se vor dura până în data de 23 mai, dar din cauza situaţiei tensionate au fost prelungite.
Premierul Abhisit Vejjjajiva a declarat că această măsură nu mai este necesară, subliniind însă că starea de urgenţă rămâne în vigoare.
În lunile aprilie şi mai, cel puţin 85 de protestatari, simpatizanţi ai opoziţiei, şi-au pierdut viaţa în ciocnirile cu poliţia şi forţele de securitate, iar peste 2.000 au fost răniţi.
Restricţiile de circulaţie au fost instituite după ce armata a luat cu asalt tabăra fortificată din centrul Bangkokului a „Cămăşilor Roşii”, aşa cum îşi spun simpatizanţii opoziţiei care cer demisia actualului guvern şi organizarea de alegeri anticipate.

Ne puteți urmări și pe Google News