Vicepreşedintele Judecătoriei Petroşani, judecătorul Valentin Popescu, cercetat de procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Alba Iulia pentru fapte de corupţie a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Magistratul a fost prezentat instanței, în cursul acestei zile, cu propunerea de arestare preventivă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, procurorii l-au reţinut judecătorului Valentin Popescu mai multe infracţiuni de corupţie. „Este o acţiune în desfăşurare, iar în măsura în care instanţa se va pronunţa, vom putea oferi mai multe date. Nu vrem să influenţăm în vreun fel decizia magistraţilor”, ne-a declarat Săplăcan. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Petroşani, Victor Cherciu, spune că în cursul zilei de ieri o echipă de la DNA a sosit la Petroşani şi a avut o discuţie cu judecătorul Valentin Popescu, pe care l-ar fi invitat la sediul DNA Alba- Iulia. Judecătorul a lipsit de la serviciu. Victor Cherciu, susţine că instituţia nu a fost informată oficial vizavi de cercetarea judecătorului.