Felix Dadaev dezvăluie secretele vieţii de dublură a dictatorului sovietic.
Ochi mici şi încercănaţi, mustaţa deasă, uşor întoarsă la capete, curba pefectă a sprâncenelor, tunsoare impecabilă. Trăsăturile care au îngrozit jumătate din planetă mai bine de 30 de ani nu au marcat numai pe chipul liderului sovietic Iosif Stalin, ci şi pe ale celor patru sosii ale sale, a căror identitate a fost bine zăvorâtă în arhivele serviciilor secrete. După mai mult de jumătate de secol de tăcere, Felix Dadaev, fost dansator şi jongler, astăzi în vârstă de 88 de ani, povesteşte în cartea autobiografică „Ţara înscenărilor“ cum a jucat rolul liderului suprem al republicii sovietice. Cu aparenta aprobare a regimului Putin, Dadaev a ieşit din anonimat pentru a confirma speculaţiile despre dublurile lui Stalin. „De când eram foarte tânăr, prietenii îmi spuneau în glumă că arăt ca Stalin. Machiajul şi pregătirea intensivă m-au ajutat ulterior să fiu exact ca el în fiecare zi. Cu o singură excepţie: urechile. Ale mele erau prea mici,“ spune Dadaev, care a participat la nenumărate manifestări publice şi întâlniri oficiale în Rusia şi în afară, purtând bereta cu însemnele Armatei Roşii şi mantaua înţesată de medalii. Rar a fost nevoit să ţină şi un discurs, aparenţa şi gesturile atent copiate fiind suficiente pentru a convinge, într-o eră care a precedat apariţia televiziunii. Dublura de la Ialta Felix Dadev i-a ţinut locul lui Stalin la parade, mitinguri, întâlniri oficiale ale partidului. O dată a stat în faţa Mausoleului din Piaţa Roşie. „Toată lumea era convinsă că e Stalin. Secretul era în felul cum mergeam. Chiar şi membrii guvernului sau ai KGB mă luau drept Stalin,“ îşi aminteşte Dadaev.
Cel mai mare rol l-a jucat în 1945, atunci când Stalin s-a aflat la conferinţa de la Ialta. „Au fost aranjate două zboruri. Nimeni nu ştia despre asta. Eu eram o momeală care să atragă atenţia serviciilor secrete străine când Stalin era deja în Ialta“. Însă Dadaev spune că planul nu a funcţionat pentru că în Ialta două atentate au pus în pericol viaţa lu Stalin. „Serviciile noastre au dat greş. Şapte oficiali de rang înalt şi-au pierdut funcţiile. Sunt norocoşi că au pierdut numai atât,“ spune Dadaev.
ANTRENAT CA DUBLURĂ
Mândru de asemănare
Felix Dadev s-a născut în Daghestan şi a copilărit în Cecenia, pregătindu-se să devină balerin. Cariera sa artistică a eşuat, astfel că a ajuns să performeze ca dansator, jongler şi iluzionist într-un detaşament al armatei. Repartizat pe frontul din Groznâi în 1942, a fost grav rănit. Aşazisa „moarte“ a fost începutul unei noi şi ciudate vieţi duble.
Într-o seară din 1943, a fost dus la o casă de ţară de lângă Moscova, unde ofiţerii NKVD i-au cerut acceptarea unei noi identităţi. „M-am simţit mândru că arăt ca liderul suprem“, a spus Dadaev. A urmărit filme cu Stalin, pentru a-şi perfecţiona mimica şi intonaţia, a petrecut luni de zile sub atent supraveghere şi îndrumare a şefului poliţiei secrete. De neuitat pentru el rămâne prima întâlnire, foarte scurtă, cu Stalin, în anii ‘50. „Mi-a zâmbit şi şi-a plecat capul aprobator. Asta a fost tot,“ spune el.