Jean Constantin, transferat la Spitalul Fundeni

Jean Constantin, transferat la Spitalul Fundeni

Actorul Jean Constantin, care a fost internat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost transferat astăzi, la solicitarea sa, la Spitalul Fundeni din Capitală.

"Artistul se simte bine, dar a cerut să fie transferat la Spitalul Fundeni pentru investigaţii medicale suplimentare. Medicii au stabilit că poate face drumul până la Bucureşti fără ca sănătatea să-i fie pusă în pericol", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului constănţean, citat de Mediafax.

Jean Constantin a fost internat, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a avut probleme de respiraţie şi o tensiune arterială mare. El a fost supus unor analize medicale, fiind internat la secţia de cardiologie.

Medicii constănţeni au precizat că actorul a cerut discreţie privind afecţiunile de care suferă şi a cerut în mod expres ca acestea să nu fie făcute publice.

Ne puteți urmări și pe Google News