EVZ Special
Jandarmeria, o instituție organizată pe model francez, dar cu rădăcini interne puternice
Jandarmeria. Sursă foto: Facebook
Din cuprinsul articolului
Data de 3 aprilie 1850 este foarte importantă pentru istoria unei instituții de ordine publică din România. Rădăcinile ei sunt adânci în istoria românească.
Originile istorice ale Jandarmeriei
În Imperiul Roman, Împăratul Constantin cel Mare a luat decizia în secolul IV să împartă forțele armate ale Imperiului Roman în „milites ripenses”, trupe de frontieră și „milites comitatenses”, trupe de interior. Trupele de interior erau cele ce asigurau securitatea castrelor, sediilor oficiale, a cetățenilor, în cazul unor agresiuni armate.
În perioada fanariotă, adică din 1711 în Moldova și 1716 în Țara Românească, s-au desființat oștirile permanente, sau armatele domnești, fiind aduse gărzi formate din mercenari, de multe ori, de origine albaneză, numiți arvaniți sau arnăuți. În timpul ocupației Olteniei de către austrieci, autoritățile au creat pe model adus din croația, miliții locale, compuse din militari scutiți de dări care să asigure siguranța internă, numiți panduri. Ei vor deveni celebri pentru că serviciul lor va rămâne și după revenirea Olteniei la Țara Românească.
La 1806-1812, formațiunile de panduri luptă sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, împotriva otomanilor, Pandurii vor fi forța armată a Revoluției din 1821 și din 1831-1832, când se revine la armatele domnești, ei vor asigura grosul ofițerilor și cadrelor militare.
Influența franceză: Jandarmi în loc de Panduri
La 3 aprilie 1850, domnitorul Grigore Alexandru Ghica din Moldova, domn în temeiul Convenției din 1849 de la Balta Liman propune Legiuirea de reformare a Corpului Slujitorilor în Jandarmi. Jandarm, provine din francezul „gens d'armes”, bărbați înarmați, ceea ce italienii numesc „carabinieri”.
Anii 1864, 1868 și 1872 marchează elemente de reformă în istoria Jandarmeriei. Această „armă” specială va fi scoasă treptat de sub jurisdicția Ministerului de Interne și trecută la Ministerul de Război. Domnitorul Principatelor Unite Alexandru Ioan Cuza este cel care înființează prin Ordonanţa nr. 896 din 20 iunie 1864 Legiunile de Jandarmi, în locul Regimentelor de Jandarmi, iar prin Legea Puterii Armate din noiembrie 1864, a introdus escadroane de dorobanți călare.
Legile de organizare militară, elaborate în timpul Principeului Carol I din 12/24 iunie 1868 și din 27 martie/8 aprilie 1872 permanentizează structura Jandarmeriei, ca parte a Armatei permanente, parte a Ministerului de Război, dar conlucrând cu Poliția în misiuni specifice. Existau companii pedestre, câte 1 la București și Iași și câte cinci escadroane de cavalerie în cadrul trupelor Jandarmeriei,
Numele s-a extins ulterior iar după proclamarea independenței, rolul și atribuțiile Jandarmeriei au fost extinse. La 1 septembrie 1893, se înființa Jandarmeria Rurală, care prelua atribuțiile de Poliție din mediul rural, în timp ce Poliția se concentra pe mediul urban. În 1949, noul regim comunist instaurat după 23 august 1944, va desființa Jandarmeria, care va fi redenumită „Trupele de Securitate (Trupele de Pază și Ordine)”, prin Ordinul nr. 10052 din 23 ianuarie 1949.
Revenirea la numele Jandarmi
La 5 iulie 1990, Hotărârea de Guvern nr. 0749 a schimbat denumirea „Trupele de Pază și Ordine”, în denumirea „Trupele de Jandarmi”. Atribuțiile jandarmilor au fost definite clar prin Legea nr. 60 din 23 septembrie 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. În același an, a apărut Revista Jandarmeria Română.
