Italienii îi vor pedepsi mai drastic pe violatori

Italienii îi vor pedepsi mai drastic pe violatori

Ordonanţa cu privire la infracţiunile sexuale, înaintată Consiliului de miniştri din Italia, a fost astăzi adoptată. Votul unanim al guvernului italian va mări pedepsele persoanelor arestate pentru fapte de viol sau hărţuire sexuală.

Graba cu care miniştrii italieni au aprobat această ordonanţă a fost generată de valul de agresiuni din ultimele zile, din partea populaţiei care a reacţionat violent la ultimele cazuri de violuri, puternic mediatizate în presă.

Pentru viol urmat de crimă, închisoare pe viaţă

Ordonanţa adoptată în urmă cu câteva ore a fost iniţiată de ministrul italian de Interne, Roberto Maroni. Acesta a propus şi introducerea hărţuirii sexuale, pentru care vinovatul va face închisoare pe o perioadă de 6 luni până la patru ani. Persoanele găsite vinovate pentru violarea şi uciderea victimei vor fi pedepsiţi cu închisoare pe viaţă.

În plus, violatorii nu vor mai putea beneficia de "favorurile" sistemului pentru a ieşi mai devreme din închisori, pentru bună purtare.

Din păcate pentru imaginea României, pentru cele mai grave dintre infracţiunile din acest an, vinovaţii sunt de origine română.

Ultima victimă a fost o minoră de numai 14 ani. Aceasta a fost violată de doi români la finele săptămânii trecute. Conform poliţiei italiene, fata se plimba, împreună cu prietenul său, când, într-o zonă mai puţin circulată, în apropiere de un parc, cuplul a fost agresat de cei doi români. Băiatul a fost bătut, iar fata violată. Până în acest moment poliţia nu a obţinut decât mărturia unui singur român, celălalt negând implicaţia sa.

Viol la indigo

Tiparul acestui atac pare similar cu violul de la Guidonia, în apropiere de Roma, care a scandalizat opinia publică din Italia. Pe 22 februarie, un alt cuplu de italieni a fost atacat în propria maşină. Incidentul s-a petrecut tot într-o zonă izolată, slab luminată. Atunci, şasei români au spart geamul maşinii, l-au scos pe şofer, l-au bătut şi l-au închis în portbagaj. Tânăra de 21 de ani a fost violată, în repetate rânduri, de membri grupului. Ulterior, aceştia au declarat poliţiei că în acea seară consumaseră alcool şi vroiau să se distreze. Un partid împotriva românilor În acest moment, numele lui Maroni este implicat într-un scandal diplomatic, generat de consulul României Torino. Declaraţiile diplomatului român aduc informaţii şocante pentru imaginea politicianului italian. În opinia acestuia, Maroni ar fi angajat români fără contracte de muncă, aceştia lucrând la negru, asemeni altor 40% din numărul românilor din Italia.

Maroni face parte din partidul Liga Nordului, aceeaşi formaţiune politică din căreia îi aparţine şi senatorul Piergiorgio Stiffoni, cel care a precizat, în urmă cu două săptămâni, că "specializarea românilor este violul".

Pe fondul raporturilor delicate în care se află acum italienii şi românii din Peninsulă, grupuri organizate de italieni au atacat, în repetate rânduri români nevinovaţi. Mai multe magazine cu proprietari din România au fost atacate cu bombe artizanale, din cauza cetăţeniei acestora, alţii au fost bătuţi în plină stradă.

Europarlamentarul român Renate Weber preciza că a început să primească diferite plângeri din partea membrilor comunităţilor de români din Peninsulă. Unul dintre ei a afirmat că a fost reţinut la poliţie, şapte ore, fără să fi făcut nimic. În plus, atitudinea de discriminare a început să se simtă şi la nivelul raporturilor cu autorităţile: afacerile românilor au început să fie mai drastic controlate de inspectori, iar modalitatea de adresare a devenit agresivă.

O altă precizare interesantă este adusă de Petre Roman. Singurul ocupant al funcţiei, deja desfiinţate, de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru Românii din diaspora a precizat, într-un interviu pentru evz.ro, că italienii nu trebuie să ignore aportul considerabil pe care românii îl aduc, nu doar din punct de vedere economic.

Italienii nu s-ar putea descurca fără români”, a declarat Roman, subliniind că pentru rezolvarea situaţiei autorităţie române ar trebui să coopereze mai mult cu cele italiene. Unul dintre exemplele oferite în acest sens ar fi o colaborare între Ministerul Muncii de la Roma şi de la Bucureşti.

Sistemul italian, deficitar

Mai mulţi români din Peninsulă, reprezenanţi ai diferitelor asociaţii, au afirmat pentru evz.ro că unul dintre principalii responsabili pentru situaţia în care s-a ajuns în acest moment este sistemul juridic, mult prea permisiv cu infractorii.

Andrian Teodorescu, președintele Asociației "Alleanza Romena - ASAR" din provincia Padova, a menţionat că "autorităție italiene îi prind pe infractori, alte instanțe îi eliberează. Odată în libertate, nimic nu îi poate împiedica să comită din nou violuri sau alte ilegalități".

persoanele suspectate de viol sunt arestate de domiciliu pentru pedepse mai mici de doi ani se acordă condamnare cu suspendare pentru furturi minore, pedeapsa este de şase luni de închisoare şi amendă condamnaţii pot cere "curăţarea" cazierului judiciar. Singura condiţie este ca în termen de cinci ani să nu mai fi comis aceeaşi faptă O explicaţie pentru această situaţie este legată de numărul mare de infractori din închisorile italiene, care au devenit suprapopulate.

CITIŢI ŞI: Petre Roman: „Italienii nu s-ar putea descurca fără români”

Românii din Italia cer ajutor de la Bucureşti

De ce violează românii în Italia?

"Holocaust împotriva românilor"

Ana Birchall face petiție pentru drepturile românilor Persecutarea românilor din Italia continuă

Cei mai mulţi infractori din Italia sunt români

România acuză Italia de xenofobie

Ne puteți urmări și pe Google News