Italia alege cu ajutorul românilor

Italia alege cu ajutorul românilor

Fostul premier Silvio Berlusconi s-a declarat convins că va câştiga alegerile legislative programate pentru mâine şi poimâine în Italia, dar liderul stângii, Walter Veltroni, ar putea recupera handicapul de 5 până la 9 procente, în condiţiile în care 30% dintre alegători sunt nehotărâţi.

Pentru că electoratul face cu greu diferenţa între programele grupărilor politice - concentrate pe revigorarea economiei - Berlusconi şi Veltroni au scos ultimele arme din dotare. Într-un discurs rostit ieri, fostul premier a apelat la insulte, apreciind că rivalul său şi-a construit întreaga platformă electorală pe minciuni.

Mai moderat, Veltroni a preferat să se afişeze cu celebrul său susţinător, actorul George Clooney, care, apreciază analiştii, ar putea să atragă votul femeilor. Dincolo de legislative, mâine şi poimâine vor avea loc în Italia şi alegeri regionale, şi locale, la care pot participa toţi românii rezidenţi. Românii, îndemnaţi să voteze Bătălia cea mare se dă la Roma, unde candidatul stângii, Francesco Rutelli, şi cel al dreptei, Gianni Alemanno, s-au întrecut în anunţarea de măsuri de combatere a imigraţiei ilegale şi a infractorilor de etnie romă.

Ambasada României de la Roma i-a îndemnat pe cetăţenii aflaţi la muncă în Italia să participe la vot, dar reprezentanţii asociaţiilor de români au apreciat că aceştia nu se vor îngrămădi la urne. Mai mulţi români s-au înscris şi pe listele de candidaţi. Printre aceştia, Ramona Bădescu, aflată pe lista lui Alemanno, aliat al lui Berlusconi, care a promis printre altele expulzarea imediată a 20.000 de nomazi care au încălcat legea

Ne puteți urmări și pe Google News