- Ioane, de ce ai pus, mă, via la pământ ?

- Uite ca să mori tu de grijă, de aia! Ce-ți pasă ție de via mea?

- Îmi ținea și mie umbra în bătătură, nu că-mi pasă. De-al dracu ce ești, de aia ai doborât-o!

Sărăcia îi așezase pe Ion și pe Vasile unul lângă altul și le lipise casele în calcan, de pe vremea când bunicii lor se aveau ca frații și împărțeau ultima cărămidă și singurul colț de pâine.

Dar vremurile alea fuseseră demult date uitării, iar bătrânii erau acum una cu pământul. În urma lor rămăseseră Ion și Vasile, condamnați să conviețuiască o viață ce nu le făcea deloc plăcere.

Ion fusese miner în tinerețe, undeva prin Gorj, dar revoluția tehnologică și capitalismul l-au scos din producție înainte de vreme. Cu banii luați în urma indisponibilizării, își luase o nevastă și făcuse doi copii. Rămași pe drumuri, într-un județ sărăcit și fără perspectivă cum era Gorjul, au luat hotărârea să se mute în satul natal al lui Ion, în casa rămasă de la părinții bărbatului. Măcar aveau un acoperiș deasupra capului, nu cădea cerul pe ei.

Ajunși aici au dat peste Vasile, un fost șofer de tir, rămas la vatră, după ce o hernie păcătoasă aproape îl lăsase olog. Casa lui Vasile stătea înfiptă în coasta casei vecine, care, întâmplător, nu era alta decât casa în care urma să se mute Ion și ai lui.

Dar să revenim la Vasile, șoferul întors în sat, om așezat, dar plimbat prin lume, mereu dornic de vorbă și gata oricând să-și dea cu părerea despre orice. N-avea copii, iar pe nevastă-sa o cunoscuse într-o parcare de noapte, pe vremea când tăia Europa în lung și-n lat.

O plăcuse din prima și, după nici opt luni, o luase de nevastă. Singura avere a femeii era priceperea ei de a-l face pe Vasile fericit. A băgat-o în cabina tirului și i-a spus :

- De azi, ești nevasta mea!

Ea nu s-a împotrivit și a plecat de la locul de muncă doar în papuci și fără preaviz. Dar bucuria le-a fost scurtă. Din pricina orelor fără odihnă, Vasile s-a ales cu probleme mari la coloana vertebrală, care l-au pus la pat și l-au gonit de lângă volan pentru totdeauna.

Prea tânăr ca să se pensioneze, bărbatul și-a luat nevasta și s-a mutat în Prahova, într-o casă pe care o primise moștenire de la bunici. Împreună cu casa venise și o imensă livadă de pruni. În scurtă vreme a reușit să-și deschidă o cârciumă, iar nevastă-sa se ocupa să vândă bătura bețivilor din sat. Cel mai bine se vindea țuica, pe care Vasile o prepara din producția proprie. Toate bune și la locul lor, până în ziua când a apărut Ion, minerul. Cu înfățișarea lui negricioasă și veșnic nemulțumită, se arătase deranjat de vecinătatea lui Vasile, din motive numai de el știute.

- Bună ziua, vecine. Nici nu știi cât mă bucur că s-a umplut de suflete curtea asta. Prea o năpădiseră buruienile de când s-au prăpădit nenea Gicu. Dacă pot să te ajut, cu dragă inimă o fac, numai să-mi ceri. Eu sunt Vasile.

- Bună ziua, i-a răspuns sec Ion.

Trei săptămâni au trecut fără ca cele două familii să-și arunce vreo vorbă. Nevasta lui Ion, deranjată de femeia lui Vasile, bombănea necontenit :

- La ce naiba ne-am mutat în cotețul ăsta ? Uite ce pereți subțiri are. Trebuie s-o ascult toată noaptea pe stricata asta cum se vaită.

- Da cine te pune să tragi cu urechea, femeie?

- Liniștea Ioane, liniștea în care mă ții. Că te trântești în pat și uiți de mine.

- Nu-ți ajunge o casă de copii? Mai vrei?

- Da ce, mă, oamenii dorm împreună doar ca să facă copii?

- Oamenii nu, da tu nu ești om, ești iepuroaică. Nici nu mă uit bine la tine că naști.

Dacă a văzut Vasile că noii vecini nu-l au la suflet, s-a gândit să se bage cu forța în viața lor, ca să le arate ce om de treabă era el. Așa că s-a băgat mai întâi în vorbă cu nevasta lui Ion, rămasă singură într-o zi, pe prispa casei.

- Vecină, nu vrei să-ți dau o lădiță de prune să-ți faci magiun ? Sunt din alea bio, cum se zice la oraș.

Femeia s-a ridicat din locul unde stătea, și-a aranjat fusta și părul și s-a apropiat de gard. Să le primească.Nu se așteptase ca fructele să fie atât de grele și le-a scăpat pe toate pe jos. Vasile n-a mai căutat poarta, a sărit direct gardul ca să-și ajute vecina. Au adunat împreună toate prunele, iar bărbatul s-a oferit să i le ducă în bucătărie.

- Da Ion unde-i dus ? Și-a găsit de muncă?

- E paznic la primărie.

Și azi cu una, mâine cu două, în scurtă vreme Vasile și nevasta lui Ion se împrieteniseră. Cum amândoi stăteau toată ziua acasă, își omorau urâtul împreună. Într-o zi, Vasile a poftit-o la el în curte, să-i arate unde ținea prețioasa lui țuică. Avea niște butoaie mari, ca de vin, într-o pivniță. I le-a arătat pe fiecare în parte și au gustat din toate, până s-au amețit. Mirosul dulce al lemnului de diferite esențe, le încălzea sângele și le gâdila nările.

- Să ne așezăm puțin, a propus Vasile.

 - Că bine zici.

Din pivnița cu țuică n-a putut nimeni auzi gemetele femeii. Totul se petrecuse atât de rapid că nici nu apucase să spună nu. Și dacă n-ai zis nu din prima, la ce bun să te împotrivești mai târziu?

Nu i-a aflat nici Ion, nici nevasta lui Vasile, că amândoi erau în sat cu treabă. Și-ar fi trecut multe zile de tihnă, dacă Ion nu și-ar fi uitat telefonul acasă într-o dimineață. S-a întors după el într-un suflet și a găsit-o pe nevastă-sa ciocnind pahare de țuică cu vecinul.

S-a înfuriat peste măsură și s-a apucat să se răzbune pe vița de vie. Vă amintiți episodul, că așa am început povestea. A muncit și a asudat până la asfițit. Toată via era culcată la pământ. Nevasta, speriată, îl privea de după perdea. Scăpase, dar trebuia să fie mai cu băgare de seamă. Vreo două săptămâni n-a mai vizitat pivnița lui Vasile. Ion părea că se liniștise.

- Hai, vino, că mă ții pe jar de când ne-a prins nebunul.

Și s-a dus. În vremea asta, Ion stătea la pândă, așa cum făcuse zi de zi, de două săptămâni încoace. Le-a dat răgaz celor doi să se încingă și a intrat fulgerător, tocmai în momentul decisiv. L-a lovit în cap pe Vasile cu o sapă, iar pe femeie a azvârlit-o într-un colț, obligând-o să privească ce va urma.

Cu răceala unui chirurg și-a ciopârțit vecinul, după care l-a împrăștiat, pe bucăți, în butoaiele cu țuică.

- E ca și cum l-ai conserva, a îndrăznit nevastă-sa să vorbească. N-o să putrezească niciodată acolo.

- Asta și vreau., să nu se împută. Ori vrei să-i ții de urât pe lumea ailaltă? Mai bine ajută-mă să adun rumegușul ăsta plin de sănge, să nu-l găsească cineva, când l-or căuta. Numai din vina ta s-au întâmplat toate astea. Dacă-ți țineai picioarele legate, omul ăsta era viu.

- Oricum nu-l plăceai.

- Și te-ai gândit să-mi dai motive să-l omor, nu?

Au trecut mai bine de trei luni de când Vasile era de negăsit. Poliția nu se obosea prea tare cu ancheta, iar lumea vorbea c-ar fi dat de o femeie cu care a fugit în lume. Nevastă-sa nu se omora nici ea cu căutările, că i se făcuse dor de vechea ei meserie. Că, vorba aia, obiceiurile nu se uită. Închiriase casa unei familii care luase livada cu pruni în arendă și plecase la oraș. Dispariția lui Vasile nu era mai importantă ca un furt de găini sau o tulburare de posesie.

Ion și nevasta lui își vedeau de viață ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Familia care se mutase în casa lui Vasile nici nu gândea ce avea să descopere. Într-o zi a fost chemat un dogar, care să repare butoaiele. Meșterul s-a pus pe treabă și nu mică i-a fost mirarea când a descoperit, în fiecare dintre ele, părți umane care, ca niște piese lego, alcătuiau trupul unui bărbat.

În sfârșit s-au făcut cercetări temeinice, iar cei care prăfuiseră dosarul dispariției au fost luați la întrebări. Casa lui Vasile nu fusese niciodată cercetată. Soția, principalul suspect, a fost adusa la audieri :

- Imposibil să fi făcut asta de una singură. Ați avut un complice.

Femeia era uluită. A fost arestată preventiv, dar eliberată după două luni din lipsă de probe care să o incrimineze.

- Dacă nu găsești criminalul în curtea ta, uită-te la vecini, își spunea procurorul de caz, vorbind singur.

Așa că i-a chemat pe Ion și pe nevastă-sa. Asta tocmai născuse, dar lepădase copilul în maternitate, pentru că Ion nu-l dorea. Ceva nu se lega. Procurorului i-a trecut prin minte un gând. A chemat-o din nou pe soția lui Ion și a luat-o la întrebări :

- Cine e tatăl copilului pe care l-ai abandonat?

Femeia a încremenit, gândind că procurorul le-a aflat secretul.

- Vă jur că n-am putut să-l opresc, se văita, implorând îndurare. În bucăți l-a tăiat, ce era să fac?

 

- Ce spui? Vorbește și îți promit că nu pățești nimic. Și te las să îți iei și copilul acasă.

- Cum vreți dumneavoastră așa zic, numai să scap de el.

- Ion l-a omorât pe vecin pentru că a aflat că traiați împreună? s-a riscat procurorul.

- Exact așa a fost.