Iohannis neagă că a fost sancționat de CNCD

Iohannis neagă că a fost sancționat de CNCD

Preşedintele Klaus Iohannis a negat miercuri seară că a fost sancționat de CNCD, pentru folosirea termenului ”penali”.

El a afirmat miercuri că "circul politic" din prezent se datorează faptului că problema valorilor s-a pus cam rar. "Este evident că ceea ce vedem în ziua de astăzi în circul politic se datorează şi faptului că s-a pus cam rar problema valorilor şi cam rar problema integrităţii în ultimii 30 de ani şi ne dăm seama acum că s-a greşit profund. O societate este exact atât de bună cât este sistemul său educaţional. Dacă vrem altceva, eu vreau altceva... Eu m-am săturat de atâţia penali şi infractori în vârful politicii româneşti. Dacă vrem altceva trebuie să acţionăm. (...) Fără valori nu ai valoare. Aceste valori trebuie selectate, alese cu mare grijă", a spus Iohannis, la lansarea rezultatelor proiectului "România Educată".

Întrebat despre o nouă sancțiune din partea CNCD, având în vedere că a repetat cuvântul ”penali” în același context, Iohannis a declarat, potrivit DC News: ”Adică o nouă sancțiune? Nu știu la ce vă referiți, nu am luat nicio sancțiune și nici nu cred că e cazul să-și imagineze cineva că sancționează public pe președinte. Nu e o formă adecvată, a fost o observație a CNCD care a fost contestată în instanță și vom vedea rezultatul.”

În luna mai, președintele Klaus Iohannis a fost amendat cu 2.000 de lei de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a decis cu 5 voturi la 4 că liderul de la Cotroceni a folosit discriminatoriu termenul “penali”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News