Iohannis, la summitul NATO de la Varşovia: "Voi promova proiecte importante pentru securitatea României"

Iohannis, la summitul NATO de la Varşovia:  "Voi promova proiecte importante pentru securitatea României"

Prezent la Varşovia, la summitul NATO, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, pe contul său de Facebook, că va promova proiecte importante pentru securitatea României.

"Am ajuns la Varșovia unde, în câteva ore, va începe Summitul NATO, în cadrul căruia voi promova proiecte importante pentru securitatea României. Astăzi, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat ca Alianța va transforma o brigadă românească într-o brigadă multinațională pentru a întări prezența NATO în Sud-Estul Europei și pentru apărarea împotriva atacurilor venite din afara Alianței. Declarația confirmă astfel că inițiativele și obiectivele propuse de România la acest Summit prind contur și se vor regăsi în documentele finale ale reuniunii", a scris Iohannis pe contul său de Facebook.