Dictionarul personajelor lui Dostoievski”, o lucrare monumentala de 875 de pagini, unica pe piata noastra editoriala, a aparut de curand la Polirom. 

Dictionarul personajelor lui Dostoievski, in editia sa definitiva, cuprinde absolut toate personajele dostoievskiene din unsprezece opere: personaje amintite, numite si anonime, principale si secundare, „permanente” si episodice.

Include si personaje efemere sau reduse la o simpla voce, intentia si realizarea autorului fiind aceea de a obtine un dictionar complet. Editia de fata cuprinde si ordoneaza, intr-un singur tom, paginile celor doua volume anterioare dedicate de Valeriu Cristea personajelor dostoievskiene: cel din 1983 si cel din 1995.

Primul includea eroii „marilor romane” („Crima si pedeapsa”, „Idiotul”, „Demonii”, „Adolescentul”, „Fratii Karamazov”), iar al doilea, personajele din „micile” romane ale lui Dostoievski („Visul unchiului”, „Satul Stepancikovo si locuitorii sai”, „Umiliti si obiditi”, „Amintiri din Casa mortilor”, „Jucatorul si Eternul sot”).

Subtilitatea informatiei

„Cele mai multe articole din Dictionar devin studii de o rara finete si patrundere. Placerea aceasta de a analiza fiecare cuta sufleteasca a personajelor dostoievskiene l-a impins probabil pe Valeriu Cristea sa se inhame la o asemenea munca imensa”, spunea criticul Ovid S. Crohmalniceanu.

„Originalitatea observatiilor concureaza cu subtilitatea lor. Nicaieri insa justetea nu e sacrificata de dragul stralucirii cu orice pret: totul se bizuie pe o informatie solida, vasta. Sa o spunem: criticul are curajul sa fie migalos”, adauga Ovid S. Crohmalniceanu.

Altfel spus, Valeriu Cristea a dorit sa aduca in fata lectorului masa umanitatii dostoievskiene, si aceasta din convingerea ca pentru a fi mai bine inteles, Dostoievski trebuie privit „nu exclusiv prin Stavroghin, Kirillov, Versilov, Svidrigailov sau Ivan Karamazov, ci prin Dostoievski insusi, adica prin mozaicul tuturor personajelor sale, negative si pozitive, exceptionale si obisnuite, bizare si normale”.

E astfel refacut intreg traseul vietii personajelor si poate fi urmarita semnificatia simbolica a unor amanunte. Fiind vorba despre o lucrare personala, un „monodictionar”, stilul autorului este unul adecvat, personalizat: „Nici fraza alba, nici ton neutru si cu atat mai putin un stil sintetic, strans, succint”.

DE LA TEATRU LA FILM

„Crima si pedeapsa”, ecranizat de 13 ori

Daca in teatru, regizorul Yuriy Kordonskiy l-a readus anul trecut pe Raskolnikov pe scena Teatrului Bulandra, la Gradina Icoanei, in „Crima si pedeapsa”, iar regretatul Adrian Pintea l-a jucat ca nimeni altul pe Alexei in „Memoriile unui necunoscut” sau pe Printul Maskin din „Idiotul”, pe Dostoievski nu s-au incumetat prea multi sa il ecranizeze sau sa il adapteze.

Vreo 13 „Crime si pedepse”, vreo 4 „Idioti” si vreo 12 „Frati Karamazov” (am inclus aici si filmele, si miniseriile pentru televiziune). Prima ecranizare a romanului „Crima si pedeapsa” dateaza din epoca filmului mut si alb-negru si a fost realizata in SUA. Si totusi, cum se putea altfel, rusii au fost primii care l-au pus pe Dostoievski pe pelicula. Tot una muta si alb-negru, in 1915, cu „Idiotul”.

Unul dintre cei mai celebri interpreti ai lui Raskolnikov a fost John Hurt, intr-o miniserie realizata in 1979. Peste mai mult de douazeci de ani, in varianta regizorala a palestinianului Menahem Golan, Hurt schimba haina de Raskolnikov, pentru care era deja prea batran, cu haina de Porfir.

O interpretare memorabila a lui Porfir a oferit Ben Kinglsey in 1998, avandu-l ca Raskolnikov pe Patrick Dempsey. Intr-o varianta „frantuzita” din 1956, rolul comisarului Gallet, adica echivalentul lui Porfir, este jucat de Jean Gabin. (Marie-Louise Semen)