Istoria secreta
Întoarcerea de la Moscova. Cum s-a desfășurat cu adevărat ultima întrevedere Ceaușescu-Gorbaciov. 5 decembrie 1989. Ultimele 30 de zile ale comunismului
Ceausescu cu Gorbaciov, la Moscova, decembrie 1989. sursa: captura presa
Din cuprinsul articolului
5 decembrie 1989, Ceaușescu s-a întors de la Moscova. Toată presa de la București publica aceeași relatare pe prima pagină. Citind-o azi, este fascinant cum presa vremii reușea să transforme un moment de panică geopolitică - căderea Zidului Berlinului, reformele lui Gorbaciov - într-o telenovelă birocratică plictisitoare, în care totul era "tovărășesc" și "bilateral".
Iată cum ne prezenta presa oficială ceea ce avea să fie, de fapt, ultima vizită externă a lui Nicolae Ceaușescu în calitate de lider absolut, un fel de „dialog al surzilor” cu Mihail Gorbaciov. Chemați la Moscova să fie informați despre întâlnirea din Malta, au plecat cum au venit.
Ritualul plecării triumfale de la Otopeni
Textul începe cu fanfara obișnuită a titlurilor. Nu doar Nicolae Ceaușescu plecase cu o zi înainte la Moscova. Nu! Cel care decolase spre URSS era o entitate lungă de trei rânduri: „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România”. Nu lipsea nici entuziasmul: “Tineri şi tinere au oferit tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi tovarăşei Elena Ceauşescu buchete de flori.”
Observați detaliul fin? Tovarășa, Cabinetul Nr. 2, Elena Ceaușescu nu pleca la Moscova. Ea rămânea acasă. Dar protocolul era atât de rigid și setea de imagine atât de mare, încât ea trebuia să fie prezentă la scară, să primească flori doar pentru efortul de a-și lua rămas bun de la soț.
Suita care îl însoțea pe Ceaușescu, “tovarăşii Constantin Dăscălescu, membru al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România, Constantin Olteanu, membru al Comitetului Politic Executiv, secretar al C.C al P.C.R., Ion Stoian, membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., ministrul afacerilor externe”, este enumerată sec, ca o listă de inventar. Ei erau decorul necesar pentru a umple avionul prezidențial.
Aterizarea: Primirea „călduroasă” la minus grade
La Moscova, pe aeroportul Vnukovo, entuziasmul sovietic a fost mult mai ponderat. Ceaușescu a fost întâmpinat de “V. I. Vorobnikov, membru al Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S., vicepreşedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S., preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.F.S.R., de alte persoane oficiale sovietice”.
Mesajul subtil al protocolului sovietic. Era o primire oficială, nu prietenească. Nu a venit Mihail Gorbaciov la aeroport. Nu a venit nici măcar premierul N.I. Rîjkov. A venit un vicepreședinte al Sovietului Suprem al URSS. În limbaj diplomatic, ținând cont că Nicolae Ceaușescu îl primise pe “Gorbi” la aeroport în vizita din 1987, nu era un semn bun.
Întâlnirea celor doi și dialogul surzilor
Aici intervine capodopera de limbaj de lemn: “Tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşul M. S. Gorbaciov au făcut un schimb de păreri in legătură cu unele probleme actuale ale construcţiei socialiste, ale mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, precum şi ale vieţii internaţionale (...) întîlnirea a prilejuit un schimb deschis de păreri şi s-a desfăşurat intr-o atmosferă tovărăşească.”
Presa relatează că întâlnirea a prilejuit un “schimb deschis de păreri.” În dicționarul diplomatic comunist, „schimb deschis de păreri” este eufemismul pentru „s-au certat”. Dacă se înțelegeau, scria „deplină unitate de vederi”. Când scrie „schimb deschis”, înseamnă că au vorbit limbi diferite.
“Atmosferă tovărăşească.” Adică nu s-au luat de piept, fizic. Atmosfera era, de fapt, de înmormântare a vechiului regim. Gorbaciov îl privea pe Ceaușescu ca pe o relicvă periculoasă, iar Ceaușescu îl privea pe Gorbaciov ca pe un trădător al cauzei.
Ceausescu cu Gorbaciov, la Moscova, decembrie 1989. sursa: captura presa
Ce spunea Gorbaciov după ultima întâlnire cu Nicolae Ceaușescu
Haideți să vedem ce s-a întâmplat cu adevărat. În memoriile sale, Viața și reformele, fostul lider sovietic scria:
„Cred că Ceaușescu însuși simțea pericolul propriei situații și înțelegea că multe nu i se vor ierta. Cel puțin acest lucru nu puteau să nu-l înțeleagă cei din anturajul cel mai apropiat al acestuia, nu putea să nu-l înțeleagă Elena Ceaușescu. Pentru ei, opțiunea era extrem de limitată — fie să se predea de bună voie judecății noii puteri, fie să mizeze pe ultima carte și să tragă în demonstranți, în popor, să încerce să aștepte pe undeva să treacă totul, să fugă undeva. Prima care reclama bărbăție, spre cea de-a doua l-au împins groaza și înfumurarea neputincioasă, devenită obișnuită“.
Condamnarea invaziei Cehoslovaciei din 1968
Textul adoptat, publicat în presa de la București, vorbește despre “interesul construcţiei socialiste” și “cauza păcii”. În realitate, întâlnirea de la Moscova din 4 decembrie 1989 a fost istorică pentru că liderii Pactului de la Varșovia au condamnat invadarea Cehoslovaciei din 1968. Dar și datorită conflictului final...
În cartea general-colonelului în rezervă Constantin Olteanu (“O voce distinctă în Tratatul de la Varșovia. Memorii 1980-1985”,București, Ed. Alda, 1999) găsim relatarea acestui moment. Era participant la ultima ședință a Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia, unde ceilați lideri comuniști au asistat la un duel Gorbaciov-Ceaușescu. Martorul a reținut că, în timp ce în ședința plenară când a vorbit Gorbaciov, Ceaușescu „era plictisit, aparent absent, privind ostentativ mai mult în altă parte decît la vorbitor“.
Constantin Olteanu, prezent la ultima reuniune a Tratatului de la Varșovia din 1989. sursa: MApN
În intervenția sa, Ceaușescu „nu a făcut aprecieri asupra informării și nici asupra prestației lui Gorbaciov în Malta, cum procedaseră ceilalți. A declarat că se manifestă o ofensivă generală a imperialismului împotriva socialismului și, ca susținere, s-a folosit de un buletin «Agerpress» (primit în timp ce se afla în sală), citînd dintr-o declarație făcută, în drum spre Bruxelles, de Georges Bush, care, între altele, se referea la întărirea NATO.«Cum se împacă— întreba retoric liderul român — ceea ce s-a spus aici cuprivire la îmbunătățirea relațiilor dintrecele două blocuri militare, cu declarația președintelui american?». Totodată, el a cerut să înceteze acțiunea de discreditarea foștilor conducători înlăturați de la conducere în unele țări socialiste...“
Conflictul cu Gorbaciov
Momentul a fost unul de o tensiune extremă, confirmată și de Constantin Olteanu. Când Gorbaciov a pus pe masă declarația comună de condamnare a invaziei din Cehoslovacia din 1968, sperând la un gest simbolic de unitate, Ceaușescu a refuzat categoric să semneze. Argumentul său a fost tăios: “Să semneze cei care au invadat. Noi nu am fost acolo, nu avem ce să ne asumăm”. Liderul român avea dreptate: România condamnase invazia în Cehoslovacia încă din 1968!
Vizibil iritat, Gorbaciov a acceptat poziția României, dar Ceaușescu nu s-a oprit. L-a întrerupt din nou pe liderul sovietic, aruncând o bombă diplomatică: a cerut retragerea imediată a trupelor sovietice din Cehoslovacia. Sala a început să murmure.
Gorbaciov a încercat o eschivă, sugerând o discuție bilaterală ulterioară cu cehoslovacii, dar Ceaușescu a plusat decisiv: “Trupele sovietice trebuie să plece din toate țările socialiste!”. Protestele celorlalți lideri au izbucnit instantaneu, iar ședința a fost practic aruncată în aer...
Final (ne)așteptat
După pauza survenită ca urmare a intervenției din timpul întrunirii, prim-ministrul est-german Hans Modrow, a explicat că el nu este de acord cu solicitarea lui Ceauşescu de retragere a trupelor sovietice din RDG.
Gorbaciov a întors capul spre român şi l-a întrebat, cu multă ironie în glas: „Sunteţi mulţumit, tovarăşe Ceauşescu?“.
