Petrache și Firea au ajuns la o înțelegere privind USL Ilfov
- Mircea Marian
- 14 ianuarie 2014, 17:51
Preşedintele demisionar al PSD Ilfov Gabriela Firea şi liderul PNL Ilfov Marian Petrache au ajuns, marţi, la o înţelegere în privinţa problemelor din USL în acest judeţ. Întâlnirea dintre cei doi a fost mediată de co-președinții USL, Victor Ponta și Crin Antonescu.
Practic, s-a stabilit refacerea protocolului astfel încât să se prevadă explicit că orice alianţă cu PDL la nivelul judeţului Ilfov este interzisă şi, de asemenea, că în Consiliul Judeţean ACD va avea un vicepreşedinte, iar PSD-UNPR alt vicepreşedinte, au precizat surse din USL, pentru Mediafax. Luni, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că problema din USL Ilfov urmează să fie rezolvată în cursul zilei de marţi, precizând că nu agreează ideea ca Gabriela Firea să părăsească partidul şi să renunţe la funcţia de preşedinte al organizaţiei. Senatoarea Gabriela Firea a anunţat, tot luni, că va lăsa orgoliul la o parte şi va merge la şedinţa USL Ilfov de marţi pentru a vedea care este stadiul colaborării la nivel local a partidelor din Uniune. Gabriela Firea şi-a anunţat vineri demisia din PSD, motivând că USL nu a luat nicio decizie în cazul colaborării PNL cu PDL în judeţul Ilfov.