S-a rupt PODUL sub ei. Două mașini au rămas suspendate după ce s-a prăbușit un pod de beton din Hunedoara

S-a rupt PODUL sub ei. Două mașini au rămas suspendate după ce s-a prăbușit un pod de beton din Hunedoara

Un pod din beton, construit peste râul Strei s-a rupt în două noaptea trecută. Două mașini care se aflau în trafic au rămas suspendate, fiind recuperate de pompieri.

Autorităţile hunedorene avansează două ipoteze privind cauzele care au dus la prăbuşirea podului peste râul Strei, aproape de localitatea Bretea Strei. "Pilonul care a cedat se poate să fi fost mişcat din loc în urma cutremurelor semnalate anul trecut în zonă (cutremurele din septembrie şi octombrie 2013 ce au avut epicentrul lângă Haţeg, la 15 kilometri distanţă de Bretea Strei – n.red.). O altă variantă ar fi o eventuală consecinţă a activităţilor derulate în amonte, pe râul Strei, de către Hidroelectrica. Menţionez însă că acestea sunt doar nişte ipoteze. Vom angaja un expert care să ne ajute să identificăm cauzele. Pe de altă parte, la cum arată lucrurile, acel pod va trebui refăcut în totalitate", spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint. Prefectura Hunedoara a trimis astăzi la faţa locului o comisie care să evalueze situaţia.

Niciun semn, nicio crăpătură

Localnicii din Bretea Strei spun că înainte cu doar o jumătate de oră ca podul să se prăbuşească, un tir a trecut pe pod. Evenimentul ar fi putut avea consecinţe şi mai grave, dacă s-ar fi produs la amiază, când traficul pe pod este mai intens. "Bine că nu s-a prăbuşit când trecea pe-acolo microbuzul şcolar, sau când trecea cineva pe jos. Comuna Bretea Română este împărţită în două de râul Strei, iar podul prăbuşit era cel mai tranzitat din zonă. Cei 1.500 de oameni care locuiesc în satele de pe partea vestică a râului vor trebui acum să ocolească între 5 şi 10 kilometri pentru a ajunge la Primărie, dispensar sau şcoală. Eu am trecut ieri pe-acolo, pe jos, şi nu exista niciun semn că ar fi probleme, nici măcar o crăpătură în asfalt. În mod normal, ar fi trebuit să apară o crăpătură măcar în zona în care pilonul respectiv se îmbină cu grinzile de susţinere", spune viceprimarul comunei, Ioan Beica. Podul e lung de peste 200 de metri și a fost construit în anii 70 peste râul Strei, în judeţul Hunedoara, legând comuna Bretea Română de DN66. Noaptea trecută pilonul care susținea mijlocul podului a cedat, iar podul s-a rupt de la jumătate.  Şoferii autoturismelor rămase suspendate pe pod povestesc că au simţit cum le fuge asfaltul de sub roți. ”Am realizat că scap maşina de sub control, în timp ce podul se prăbuşea cu mine cu tot. Am tras frâna de mână ca să nu scape de tot maşina”, a declarat, citat de Pressalert.ro, şoferul a cărui maşină se afla pe pod.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentanţii Consiului Judeţean Hunedoara în administrarea căruia se află podul s-au deplasat în zonă şi au format o comisie care va evalua situaţia. “Săptămâna trecută am avut un inginer care a trecut pe aici şi nu se vedeau niciun fel de semne că s-ar putea rupe podul”,  a spus vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint.