Înfrângere usturătoare pentru șeful CSM. Colegii săi au respins cererea de sancționare a avocatului Daniel Fenechiu

Înfrângere usturătoare pentru șeful CSM. Colegii săi au respins cererea de sancționare a avocatului Daniel Fenechiu Sursa: Arhiva EVZ

Președintele CSM a solicitat sancționarea senatorului PNL Daniel Fenechiu și a fostului judecător constitutional Augustin Zegrean pentru că au criticat prevederile unei hotărâri judecătorești.

Președintele CSM, Bogdan Mateescu, a solicitat colegilor din CSM să fie de acord cu sesizarea Inspecției Judiciare care să-l cerceteze și să-l sancționeze pe senatorului PNL Daniel Fenechiu. Acesta a afirmat că Elena Udrea și Ioana Băsescu vor fi achitate la ICCJ, dacă vor fi judecate corect. Este vorba despre dosarul în care Curtea de Apel București le-a condamnat la 8 ani închisoare, respectiv 5 ani închisoare cu executare.

O solicitare similară a fost formulată și împotriva fostului judecător CCR, Augustin Zăgrean.

Ne puteți urmări și pe Google News

În opinia președintelui CSM, cele două afirmații au fost de natură să aducă atingere independenței autorității judecătorești și de aceea trebuie să fie sancționate de Inspecția Judiciară. Solicitarea de sancționare a fost, însă, respinsă de plenul CSM care nu a fost de acord, arătând că o hotărâre judecătorească poate fi supusă criticilor.

Dialogul contestat de Bogdan Mateescu

Afirmațiile la care face referire președintele CSM au fost făcute în luna martie 2021, într-o emisiune la postul de televiziune B1 TV, după cum relatează luju.ro:

„Daniel Fenechiu: Că avocat, ca om care a urmărit fenomenul, pedeapsa mi s-a părut extrem de aspră în raport de ce am văzut acolo.

Augustin Zegrean: Cele două doamne eu cred că vor fi achitate totuși pentru că au o cale de atac, dar eu nu vreau să mă pronunț să nu zică cineva că dau...

Daniel Fenechiu: Iar eu subscriu că domnul Zegrean are dreptate, dacă dosarul se va judecă corect”.

augustin zegrean eliminarea pensiilor speciale

Hotărîrea CSM cu privire la declarațiile lui Fenechiu și Zegrean

Consiliul superior al Magistraturii a respins solicitarea lui Bogdan Mateescu, apreciind că nici una din aceste declarații nu sunt de natură să afecteze independența autorității judecătorești. Decizia a fost luată cu majoritate, după ce 10 membri ai CSM au stabilit că declarațiile lui Daniel Fenechiu și Augustin Zegrean nu au afectat independența autorității judecătorești. Alți opt membri ai CSM au votat în favoarea solicitării lui Bogdan Mateescu, în vreme ce un vot a fost anulat.

„Plenul apreciază că afirmațiile făcute de domnul senator, avocat Daniel Fenechiu și domnul Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale, nu sunt de natură a afecta independența autorității judecătorești în ansamblul sau, chiar dacă prin ele se insinuează că nu s-ar fi realizat un act de justiție corect.

Aceste afirmații reprezintă opinii în legătură cu o cauza intens mediatizată și cu privire la care s-a pronunțat o hotărâre în prima instanța, opinii formulate în virtutea dreptului publicului de a critică o hotărâre judecătorească, că o concretizare a libertății de exprimare.

Nu trebuie omis nici faptul că domnul Daniel Fenechiu a ținut să sublinieze că pararea să este exprimată că practician al dreptului, iar nu în calitate de membru sau în calitate de reprezentant al puterii legislative, neputându-se astfel reține că ar există premisele încălcării principiului separației puterilor în stat sau intenția 'impunerii' unei anumite opinii în virtutea calității sale.

Având în vedere că prin părerile exprimate în legătură cu o soluție a instanței de judecată nu au fost depășite limitele dreptului la liberă exprimare, Plenul constată că nu este afectată independența autorității judecătorești în ansamblul sau”, se arată în hotărârea CSM.