INFORMAŢII BOMBĂ! Ghiţă a fost LOCALIZAT! Serbia a fost o pistă falsă

INFORMAŢII BOMBĂ! Ghiţă a fost LOCALIZAT! Serbia a fost o pistă falsă

Au apărut noi date în cazul dispariţiei lui Sebastian Sârbu. Potrivit unor surse, fostul deputat s-ar afla într-o ţară care nu are tratat de extrădare cu România

Dispărut de la jumătatea lunii decembrie 2016, Sebastian Ghiţă este cel mai căutat român. Potrivit unor surse din Intelligence-ul privat, fostul deputat s-ar afla în Iordania, ţară care nu are tratat de extrădare cu România. ,,În Iordania ar trebui să caute autorităţile române, nu în Serbia”, ne-a declarat Sebastian Sârbu, analist militar, care susţine că deţine această informaţie de la surse din intelligence-ul privat.

Pe Sebastian Ghiţă parca l-a înghiţit pământul. A recunoscut-o chiar şi avocatul său care spune că nu a mai primit niciun semn de la el din 16 decembrie, însă acesta a făcut spectacol cu dezvăluirile la RTV: ,Astăzi, ceea ce au făcut cu Voiculescu, cu Vântu, cu Sârbu, cu Patriciu, cu Adamescu, vor să facă și cu mine, să-mi inventeze dosare, să mă ducă în închisoare și să distrugă România TV ”, a spus Sebastian Ghiță în ultima intervenţie la România TV.

„Eu ca cetățean încep să mă tem că 20.000.000 de de oameni vor crede că președinte de țară, prim-miniștrii, șefi de camere, parlamentari, șefi de procuraturi, întreținem un stat mafiot care atunci când nu-i convine să se afle ceva omoară un om, ori acest lucru trebuie eliminat din stat. Astăzi mă întreb dacă pot să plec acasă cu mașina”, a mai adăugat Ghiță.

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News