Inconştienţă: au vrut să demoleze un turn de apă, dar acesta s-a prăbuşit în direcţia greşită| VIDEO
- Traian Deleanu
- 1 noiembrie 2012, 20:52
Doar intervenţia divină a salvat vieţile câtorva medieşeni a căror curte şi anexe au fost distruse de un turn de apă demolat la Mediaş: operaţiunea de demolare a luat-o razna, iar după dinamitare turnul a căzut în direcţia greşită.
"Turnul de apă (ciuperca, după cum o numeam toţi) a căzut în direcţia greşită peste gardul caselor din apropiere zdrobind atelierul unui locatar. Ca prin minune, turnul s-a oprit la mai puţin de un metru de casa în care locuiau persoane. Aceştia nu ştiau ce de urma să se întâmple", relatează Zoli Pop, un medieşean care a şi filmat detonarea ce era să provoace o tragedie. Demolarea construcţiilor din fosta fabrică de geamuri de la Mediaş a început din toamna acestui an, până acum fiind demolate prin implozie alte trei clădiri. La prima operaţiune de acest gen, cei de la Geromed SA, care au comandat demolările, nu au anunţat pe mai nimeni. Norul de praf stârnit în urma acelei prime detonări a provocat panică în rândul locuitorilor din Mediaş.
Panică în rândul vecinilor
Medieşenii care locuiesc în preajma fostei fabrici sunt revoltaţi de faptul că aceste detonări nu sunt anunţate. "Prima detonare a avut loc într-o seară, pe la ora opt. Nimeni nu ştia, vă daţi seama ce panică s-a creat din cauza zgomotului şi a prafului. Am făcut sesizare la Agenţia de protecţie a mediului din Sibiu şi următoarea detonare a fost anunţată prin câteva afişe lipite pe scara blocului. Mai apoi, cele care au urmat iarăşi nu au fost anunţate", spune Dana Gabra, care locuieşte în blocul construit la patru metri de gardul fostei fabrici. Potrivit acesteia, toate detonările au loc după ora 16:00, astfel încât autorităţile nu mai pot fi sesizate în ziua respectivă referitor la modul în care au loc demolările. "Cei de la Mediu din Sibiu ne-au spus să facem sesizare la Ministerul Mediului spunând că demolările sunt autorizate. Dar eu nu cred că aşa se procedează. Demolează în fiecare zi, cu pickhammere industriale, de la şapte dimineaţa până seara. Sâmbăta, la fel nu ne putem odihni. Ca să nu mai spun de praful din zonă. Mă întreb dacă blocul în care locuim mai rezistă", adaugă Dana Gabra.
Au "rezolvat" cu câteva afişe
Zoli Pop, cel care a filmat demolarea turnului de apă al Geromed, spune că detonarea de joi a fost anunţată prin câteva afişe mici. "Au fost puse pe câţiva stâlpi. Că se va detona între orele 16:00 şi 17:00. Dar nimeni nu anunţa nimic concret. Eu am stat cu camera pornită, tot aşteptând. După explozie, lumea a intrat în panică, s-a speriat. În imobilul înspre care a căzut turnul de apă locuiesc mai multe familii. Oricum, curtea lor e acum distrusă, acoperită de resturile turnului de apă", povesteşte Zoli Pop. La ora redactării acestei ştiri, autorităţile din Mediaş nu au putut fi contactate. <iframe width="620" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/LJ9iRy06_30" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>