Începând din iunie, Carpatair va opera zboruri directe Constanţa-Istanbul
- Valentin Roman
- 12 mai 2011, 14:47
Compania aeriană românească Carpatair va opera, începând din 15 iunie, zboruri directe pe ruta Constanţa - Istanbul. Noua rută va avea o frecvenţă de trei zboruri/săptămână în zilele de miercuri, vineri şi duminică
Intrarea în operare pe Turcia, destinaţia Istanbul, vine într-un moment în care exista oportunităţi pentru dezvoltarea de parteneriate între comunităţile locale de afaceri, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Agerpres. „Conexiunea directă Constanţa - Istanbul asigurată de Carpatair este importantă pentru pasagerii noştri pentru că umple un gol existent până acum pe piaţă. Pentru Carpatair înseamnă dezvoltarea la Constanţa a celei de-a şasea baze operaţionale din ţară şi în acelaşi timp intrarea în Turcia, o piaţă externă nouă” a declarat Paula Ardelean, vice-preşedinte marketing & vânzări al companiei. Pentru asigurarea conexiunilor cu oraşele din România prin HUB-ul Carpatair de la Timişoara, compania operează modificări în orarul de zbor pe rutele operate între Timişoara şi Constanţa, după cum urmează: Constanţa - Timişoara 07:15 - 08:35 (luni, marţi, joi şi sâmbătă), Timişoara - Constanţa 15:20 - 16:30 (luni, miercuri şi sâmbătă), Timişoara - Constanţa 4:50 - 16:00 (vineri). Prin introducerea noilor zboruri dintre Constanţa şi Istanbul, Turcia devine a opta ţară de operare Carpatair, după România, Italia, Germania, Grecia, Ucraina, Republica Moldova şi Ungaria. Pe parcursul anului 2010, Carpatair a introdus 6 noi destinaţii, înregistrând o cifră de afaceri de 74 milioane euro, în creştere cu 14% faţă de anul anterior. Din aprilie 2011, compania şi-a lărgit operaţiunile în Iaşi, adăugând rute externe directe la cele interne deja existente. Carpatair operează în prezent pe 9 aeroporturi interne şi 18 aeroporturi externe. Numărul total al zborurilor regulate operate de companie este de 360 zboruri/săptămâna spre 26 de destinaţii din 7 ţări.