Încă un oraș din România renunță la artificiile de Revelion. Vor fi înlocuite cu jocuri de lasere

Încă un oraș din România renunță la artificiile de Revelion. Vor fi înlocuite cu jocuri de lasereSursa: EVZ

După ce orașele Cluj-Napoca și Iași au luat decizia de a renunța la focurile de artificii în anii trecuți, Brașovul urmează același exemplu. Primarul George Scripcaru a anunțat că, începând cu acest an, municipalitatea nu va organiza un astfel de spectacol în noaptea de Revelion.

Fără focuri de artificii de Revelion

În fiecare an, zgomotul produs de artificii provoacă stres și panică în rândul animalelor de companie, iar stăpânii se confruntă frecvent cu situații în care câini sau pisici fug din lesă sau din curte. Pentru a-i proteja pe micii patrupezi, Primăria Municipiului Brașov a luat decizia să renunțe la acestea.

În locul artificiilor, brașovenii se vor putea bucura de spectacol de lumini cu lasere, care se va desfășura în Piața Sfatului.

„Din grijă pentru prietenii necuvântători, Brașov nu va avea artificii în noaptea de Revelion. Primarul George Scripcaru a luat decizia ca din acest an Municipalitatea să renunțe la focul de artificii, pentru a proteja animalele de companie ale brașovenilor”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Brașov.

Brașov

Brașov. Sursa foto: Facebook/ Primăria Brasov

Apel către cei care vor petrece sărbătorile în orașul de sub Tâmpa

Primarul a făcut și un apel la cetățeni, îndemnându-i să nu folosească de materiale pirotehnice. Pe lângă zgomotul deranjant, acestea produc zgomot și poluează mediul prin substanțele eliberate în timpul exploziei, potrivit edilului local.

Conform studiilor, artificiile au efecte dăunătoare semnificative asupra animalelor, atât de companie, cât și sălbatice. Ele pot provoca stres intens, panică, pierderea auzului, răni și chiar deces. Zgomotul puternic și luminile strălucitoare îi pot determina să fugă, să se piardă sau să se accidenteze, iar substanțele chimice eliberate contribuie la poluarea mediului.

Clujul a renunțat la focurile de artificii din 2024

Anul trecut, Primăria Cluj-Napoca a renunțat la focurile de artificii din noaptea de Revelion, înlocuindu-le cu un spectacol de drone și lasere. Măsura a fost adoptată tot pentru a-i proteja pe micii necuvântători.

În urma acestei decizii, mesajele de mulțumire la adresa primăriei au curs pe rețelele de socializare. De ase