IMIGRAȚIA din ROMÂNIA, subiect de dezbatere aprinsă și în GERMANIA

IMIGRAȚIA din ROMÂNIA, subiect de dezbatere aprinsă și în GERMANIA

Cancelarul Angela Merkel şi partenerii săi de coaliţie sociali-democrați încearcă să calmeze o polemică declanşată de către conservatori bavarezi cu privire la unele temeri pe tema migrării, după trei zile de la deschiderea completă a pieţei germane a muncii pentru români şi bulgari.

„Miercurea viitoare, Guvernul, reunit prima dată în Consiliul de Miniştri în acest an, va analiza în mod obiectiv subiectul" a declarat vicecancelarul social-democrat Sigmar Gabriel într-un interviu publicat de Bild, cea mai citită publicaţie în Germania, în ediţia de sâmbătă. Vineri, Gabriel a discutat la telefon cu Merkel. Ei au căzut de acord să reflecteze la eventuale măsuri mai dure împotriva celor care fraudează ajutoarele sociale."Cred că nu trebuie să intensificăm artificial această problemă. Dar nu trebuie nici s-o minimalizăm", a declarat Gabriel pentru Bild sâmbătă. Sosirea unor bulgari şi români, chiar dacă este limitată în comparaţie cu migrarea totală către Germania, ţine frecvent prima pagină a ziarelor, pentru că se concentrează în câteva oraşe mari, ca Berlinul şi Duisburgul, potrivit Mediafax. Numeroşi germani consideră că este vorba despre o fraudare a prestaţiilor sociale, pentru că orice familie cu copii instalată în Germania are dreptul să primească alocaţii familiale. Conservatorii bavarezi (CSU) - formaţiunea-soră a conservatorilor din cadrul CDU, condusă de Merkel - au exploatat aceste îngrijorări, reclamând o atitudine mai dură faţă de cei care fraudează, în momentul anulării ultimelor restricţii impuse românilor şi bulgarilor în nouă ţări UE, inclusiv Germania. Sloganul lor este "cel care fraudează trebuie să plece", adică să părăsească ţara. Reacţionând faţă de aceste atacuri recente ale CSU împotriva unor imigranţi "profitori", Gabriel a declarat că "nu avem nevoie de o discriminare brutală împotriva bulgarilor şi românilor, dar nu trebuie nici să ignorăm problemele anumitor oraşe germane mari cu imigraţia celor săraci". "De ceea ce nu avem, într-adevăr, nevoie sunt declaraţii în scop electoral. Nu aşa se rezolvă problemele cu imigraţia", a subliniat el. Comisarul european pentru Muncă, Laszlo Andor, a avertizat împotriva oricărei forme de isterie în acestă dezbatere. "Este absolut necesar să apărăm drepturi fundamentale ca libera circulaţie şi nu ar trebui să reacţionăm isteric faţă de imigraţie", a declarat el, într-un interviu pentru ediţia de sâmbătă a publicaţiei Die Welt. În plus, mediul economic german şi-a exprimat îngrijorarea faţă de imaginea ţării, în contextul în care depune eforturi să atragă muncitori străini. "Nu trebuie să facem şi mai sumbru tabloul în domeniul imigraţiei, cu o discuţie politică inflamată", a apreciat directorul Camerelor germane de Comerţ şi Industrie (DIHK) Martin Wansleben, pentru cotidianul "Neue Osnabrücker Zeitung".