Iliescu critică "salutul românesc" al francezilor

Iliescu critică "salutul românesc" al francezilor

După bloggeri şi hackeri, şi fostul preşedinte Ion Iliescu reacţionează la "salutul românesc" prezentat cu mâna întinsă ca la cerşit la un post de televiziune francez.

Iliescu a scris aseară pe blogul său că este vorba despre "o glumă proastă" şi "o calomnie pe care si-a permis-o umoristul Jonatahan Lambert". "Este impardonabilă gluma proastă difuzată de postul public de televiziune France 2 pe seama românilor – identificaţi cu cerşetorii! Este o calomnie pe care şi-a permis-o umoristul Jonatahan Lambert. Grav este că a difuzat-o un post public din Franţa, ţară pe care toţi românii, pe motive întemeiate, o tratatează cu atâta respect şi afecţiune. Din păcate, unii confraţi francezi manifestă o asemenea atitudine arogantaă şi nejustificată nu numai la adresa noastră", scrie Ion Iliescu. Zilele trecute, bloggerii români au dat şi ei o replică şi au făcut salutul franţuzesc, cu mâinile sus. Fostul lider al PSD a salutat protestul Ambasadei noastre de la Paris, dar şi Declaraţia de Protest a delegaţiei europarlamentarilor PSD prezentată pe blogul Corinei Creţu. Reacţia PSD Eurodeputaţii PSD au cerut prezentatorilor emisiunii să prezinte scuze publice, iar autorităţilor audio-vizuale din Franţa să ia măsuri. "Prezentarea unui presupus salut românesc, care denigrează în fapt un întreg popor, este inacceptabilă şi nu are nicio legătură cu libertatea de expresie sau cu libertatea presei. Asemenea acţiuni nu au nimic de a face nici cu simţul umorului - indiferent de formatul emisiunii -, neducând decât la crearea sau consolidarea unor prejudecăţi care nu îşi au locul în Uniunea Europeană, cu atât mai mult cu cât românii sunt cetăţeni cu drepturi depline ai UE", se arată într-o declaraţie a delegaţiei PSD din Parlamentul European, postată pe blogul Corinei Creţu. Eurodeputaţii PSD consideră că "umoristul a încercat să prezinte poporul român ca pe unul de cerşetori, care a invadat Uniunea Europeană spre nefericirea acesteia. O asemenea teză neconformă realităţii nu numai că insultă poporul român - faţă de care cultura franceză ar trebui să aibă motive de recunoştinţă - ci, mai grav, alimentează euroscepticismul care ne ameninţă din ce în ce mai mult riscând să împingă înapoi Uniunea Europeană spre atmosfera barbară a războaielor europene", se mai arată în acelaşi document. Sâmbăta trecută, în timpul emisiunii tv "On n'est pas couchés" transmisă de France 2, Jonathan Lambert îmbrăcat cu o fustă colorată a interpretat salutul românesc cu o mână întinsă, ca la cerşit. Gestul a stârnit un val de dezbateri pe forumuri şi bloguri. Iar Ambasada României la Paris a calificat remarcile drept rasiste şi discriminatorii şi le-a cerut moderatorilor să-şi prezinte scuze. 

Ne puteți urmări și pe Google News