Ilie Sârbu: Propunerea de reducere a TVA la alimente, "o fumigenă cu iz de minciună"
- Laura Ciobanu
- 3 februarie 2012, 11:15
Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, consideră că declaraţia ministrului Agriculturii Valeriu Tabără privind reducerea TVA la produsele alimentare "seamănă izbitor" cu cea a ministrului Muncii Sulfina Barbu şi a democrat-liberalului Sorin Frunzăverde privind creşterea salariilor şi pensiilor cu 5% începând cu luna aprilie a acestui an şi reprezintă "o tactică banală" şi "o fumigenă cu iz de minciună".
"Rămân surprins că după atâţia ani de zile ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, îşi aminteşte astăzi de propunerea PSD privind reducerea TVA la produsele de bază, o luptă pe care, din 2006 încoace, am purtat-o neîncetat pentru promovarea şi realizarea sa, dar fără niciun folos, din păcate", a spune Sârbu într-un comunicat remis Agerpres. "Dacă cele două propuneri legislative pe care le-am iniţiat au fost respinse de camerele Parlamentului cu o inconştienţă revoltătoare, pe 19 octombrie 2010 legea privind scăderea TVA-ului la 5% la alimentele de bază (pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr) a fost adoptată din greşeală de toţi deputaţii PDL, cu unanimitate de voturi - 290, în frunte cu miniştrii Valeriu Tabără, Valerian Vreme, Ioan Botiş şi Elena Udrea. Desigur, preşedintele României nu a vrut să o promulge, trimiţând-o spre reexaminare Senatului, iar acesta respingând-o într-un final", afirmă social-democratul. Acesta spune că TVA-ul scăzut la alimentele de bază reprezintă o şansă foarte mare pentru producătorii agricoli români, care sunt forţaţi din cauza concurenţei cu producătorii europeni să-şi restrângă activitatea sau să accepte să vândă unor intermediari cu preţuri de nimic.