ÎCCJ: Vlas a ştiut că FNI e un joc piramidal, a vrut obţinerea de foloase
- Adam Popescu
- 21 septembrie 2010, 23:45
Ioana Maria Vlas a ştiut de la bun început că Fondul Naţional de Investiţii este un joc piramidal, menit să despăgubească investitorii şi a urmărit obţinerea de foloase, arată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în motivarea publicată azi, în cazul deciziei din dosarul FNI.
În cele 1.567 de pagini ale documentului, instanţa supremă arată că nu există probe sau suficiente motive pentru care să ia în considerare motivele de recurs invocate de Ioana Maria Vlas, respectiv acelea că nu ea a stabilit de una singură valoarea unităţii de fond şi nici aceea că a recurs la aceste fapte din cauza unei presupuse situaţii tensionate create de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Anul trecut, pe 4 iunie, Vlas a fost condamnată la zece ani de închisoare, instanţa menţinând decizia Curţii de Apel Bucureşti. Martorii lui Vlas întăresc vinovăţia "Critica din recursul inculpatei Ioana Maria Vlas prin care acesta neagă că ar fi stabilit de una singură valoarea unităţii de fond nu poate fi primită (...). Chiar dacă aceasta invocă depoziţiile martorilor Andreea Chirea, Camelia Epure, Cătălin Niculici şi pe ale inculpaţilor Mihaela Sima şi Marian Petrescu, toate celelalte mijloace de probă stabilesc, mai presus de orice dubiu, că atât Vlas, cât şi inculpatul Nicolae Popa stabileau în mod arbitrar, fără nicio bază reală, valoarea unităţii de fond", se arată în motivarea instanţei supreme privind-o pe Vlas.. De altfel, Vlas a şi recunoscut că una din modalităţiile de supraevaluare a unităţilor de fond a constituit-o achiziţionarea de acţiuni necotate, care mai avea şi scopul nedeclarat de a ajuta financiar societăţile de la care ele erau achiziţionate, valoarea de cumpărare a acţiunilor fiind evident superioară cu mult celei reale. Judecătorii mai arată că declaraţiile martorilor pe care Vlas i-a propus de-a lungul procesului nu au menirea de a o disculpa, ci, cu atât mai mult, îi dovedesc vinovăţia. De asemenea că nici cererea procurorilor, aceea de a spori pedeapsa aplicată Ioanei Maria Vlas nu poate fi admisă pe motiv că perioada mare de timp scursă de la producerea faptelor a "estompat" ecourile avute de "mega-escrocheria" FNI. "Declaraţiile martorilor menţionaţi nu sunt de natură a o disculpa pe Ioana Maria Vlas, ci, dimpotrivă, de a întări şi mai mult ideea că aceasta a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză în detrimentul investitorilor FNI, fiind direct interesată în obţinerea şi pentru ea a unor foloase materiale injuste", arată ÎCCJ.