Ianis Hagi, titlular și integralist la Alanyaspor. Victorie pentru formația mijlocașului român. Liverpool, eșec cu United, 1-2

Ianis Hagi, titlular și integralist la Alanyaspor. Victorie pentru formația mijlocașului român. Liverpool, eșec cu United, 1-2sursa: Facebook

Update: 20.34: FC Liverpool a fost învinsă, azi, pe „Anfield Road”, scor 1-2, de Manchester United, într-o confruntare din etapa a 8-a a Premier League. Oaspeții au deschis scorul în minutul 2 prin Bryan Mbeumo, Cody Gakpo a egalat pentru gazde în minutul 78. United a lovit decisiv datorită lui Harry Maguire în minutul 84.

„Cormoranii” sunt pe 4 în clasament, cu 15 puncte, United e pe 9 cu 13 puncte. Lideră e Arsenal cu 19 puncte.

Ianis Hagi a fost din nou titular la Alanyaspor, în partida pe care formația internaționalului român a disputat-o, duminică, pe teren propriu, cu cei de la Goztepe, în etapa a 9-a a campionatului Turciei. Gazdele s-au impus la limită, scor 1-0, datorită unui gol marcat în final, de Umit Akdag, în minutul 83.

Ianis Hagi a jucat tot meciul pe care echipa sa, Alanyaspor, l-a câștigat cu Goztepe, scor 1-0

Ianis a stat pe teren pe toată desfășurarea confruntării și a primit un cartonaș galben în minutul 29, pentru un fault. Alanyaspor are un total de 13 puncte și este pe poziția a 8-a a clasamentului.

Genoa nu a câștigat niciun meci în acest campionat, Stanciu nu a fost în lot

În Italia, Genoa, echipa finanțată de Dan Șucu, a remizat pe teren propriu cu Parma, scor 0-0, în etapa a 7-a din Serie A. Oaspeții au jucat în inferioritate numerică din minutul 42, după eliminarea lui Abdoulaye Ndiaye. Gazdele au ratat o lovitură de la 11 metri, în minutul 90+7 - Maxwel Cornet, și rămân fără victorie în acest sezon. Românul Nicușor Stanciu nu a fost oprit în lot de antrenorul Patrick Vieira pentru această confruntare.

Juventus a pierdut la Como, scor 0-2

Tot azi, Bologna s-a impus în deplasare, la Cagliari, scor 2-0, goluri marcate de Emil Holm (31) și Riccardo Orsolini (80). Bologna va evolua, joi, de la ora 19,45, pe „Arena Națională”, contra celor de la FCSB, în Liga Europa. „Roș-albaștrii” au fost umiliți, sâmbătă, în deplasarea de la Metaloglobus, scor 1-2.

Como a reușit o mare surpriză, azi, după ce s-a impus acasă, scor 2-0, cu Juventus Torino. Au marcat: Marc-Oliver Kempf (4) și Nico Paz (79).