Iacov: "Sandu şi Dragomir au nevoie de un test psihiatric"
- Andrei Călin
- 7 martie 2012, 23:48
Fostul conducător al echipei FC Naţional susţine că "Naşu’" şi "Corleone" trebuie analizaţi medical după ultimele lor acţiuni şi reacţii, care au produs stupoare în lumea fotbalului.
Ultimele evenimente din fotbalul românesc i-au transformat din nou pe Mircea Sandu, preşedintele FRF, şi pe Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, în inamicii publici numărul unu ai tuturor microbiştilor.
Cei doi conducători adună tot mai mulţi contestatari, dar beneficiază încă de sprijinul şefilor de cluburi. Constantin Iacov, fost preşedinte al echipei FC Naţional şi candidat la şefia FRF în 2005 şi 2010, rămâne unul dintre rivalii declaraţi ai celor doi proscrişi. "Răul are rădăcini vechi"
Iacov este de părere că dictatura impusă de Mircea Sandu şi de Dumitru Dragomir nu a apărut în mod întâmplător. "Ceea ce fac cei doi este efectul atâtor ani de conducere frauduloasă, timp în care au distrus fotbalul românesc. Sandu şi Dragomir au trecut federaţia şi liga pe persoană fizică şi acţionează după bunul plac. Răul s-a perpetuat cu timpul şi are rădăcini mai vechi", ne-a declarat fostul om de fotbal. "Ţin de scaune de frică"
Constantin Iacov nu crede că se va produce o schimbare profundă la conducerea fotbalului românesc în viitorul apropiat. "În primul rând, ei ţin de scaune de frică. Dacă ar veni altcineva şi ar cere un audit, ar apărea probleme mari pentru Sandu şi Dragomir. În al doilea rând, nu renunţă fiindcă sunt dependenţi de putere. Sandu şi Dragomir au nevoie de un test psihiatric. Să vedem dacă pot fi traşi la răspundere pentru activitatea lor. Ei sunt acceptaţi în continuare de sistem şi sunt ţinuţi în braţe. E greu să fie îndepărtaţi", ne-a mai precizat omul de afaceri , care nu crede să "Naşu’" şi "Corleone" se vor retrage benevol.
"Ăsta este praf în ochi, pe care îl aruncă până se mai potolesc spiritele", a conchis Constantin Iacov. ANUNŢ
"Nu va renunţa la funcţie"
Adrian Ionescu, fostul ofiţer de presă al LPF, nu crede că Dumitru Dragomir va avea vreun contracandidat la următoarele alegeri. "Va fi un singur candidat, Dumitru Dragomir. Nu va renunţa la funcţie decât dacă îl va călca lumea în picioare", a spus Ionescu la Radio GSP.
Fostul ofiţer de presă, dat afară pentru că ar fi refuzat să participe la acţiunea de deszăpezire, susţine că Dragomir a vrut să-l umilească şi mai rău, propunându-i postul de portar la LPF!
Ieri, Dragomir s-a jucat din nou cu vorbele despre demisie. "Dacă patronii insistă să mă retrag, mă retrag. Nu să fie unul-doi, ci cel puţin 12. Dinu Gheorghe nu poate fi şef la Ligă, pentru că el a fost deja şef de club", a afirmat "Corleone". NAIVITATE
Gigi Becali a luat de bună "retragerea" lui Mitică
Singurul naiv din fotbal care l-a crezut pe cuvânt pe Dumitru Dragomir că se gândeşte la retragere şi care mai susţine că acesta poate fi îndepărtat curând de la LPF rămâne Gigi Becali. "Dacă mâine se fac alegeri la LPF, zece cluburi cel puţin vor fi împotriva lui Dragomir. Eu spun pe faţă, sunt prieten iar cu el, sper să nu se supere pe mine. Eu nu-l mai votez", a spus patronul Stelei. Porumboiu: "Ce să facă Dinu Gheorghe la LPF?"
"Dar să-l mai lăsăm un an, să-şi ducă mandatul la sfârşit, să plece frumos. Unde am îndurat atâţia ani, nu mai îndurăm un an. Măcar să fiu sigur că scăpăm", a adăugat, sigur pe el, Becali, deşi are experienţa altor "puciuri" ratate. Adrian Porumboiu, patronul echipei FC Vaslui, a sărit în apărarea boss-ului de la LPF.
"Dacă îl dăm pe Dragomir afară, trebuie să găsim un nume. Spuneţi-mi un nume. Dinu Gheorghe? Ce să facă Dinu Gheorghe la LPF, ce are în plus? Că a lucrat la vamă? Dacă pleacă Mitică, trebuie să găsim pe cineva mai bun. Deocamdată, nu prea avem pe cine. Următorul care va veni va avea avea de zece ori mai multe greşeli ca Mitică Dragomir", a declarat vasluianul la Radio GSP. 16 voturi din 18 a obţinut Dumitru Dragomir în 2009, la ultimele alegeri pentru şefia LPF
PRO ŞI CONTRA "Sandu şi Dragomir aruncă praf în ochi. Nu vor pleca de bunăvoie, deşi ar trebui să îşi prezinte demisiile." Constantin Iacov, fost candidat la şefia FRF
"Următorul care va veni va avea de 10 ori mai multe greşeli ca Mitică. Deocamdată, nu prea avem pe cine să punem." Adrian Porumboiu, patronul echipei FC Vaslui Citiți și:
- Mitică ar lăsa liga, dar nu ştie nici cât durează mandatul!
- Puiu Ionescu: "Sandu şi Dragomir sunt bolnavi de putere"