Petrecăreţe convinse, englezoaicele nu ratează nicio ocazie de distracţie până în zorii zilei, atunci când dezlănţuie iadul pe străzile Londrei. Mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, cărate pe braţe ba de bărbaţii întâlniţi în club, ori de agenţii de poliţie sosiţi la faţa locului pentru a instaura ordinea printre petrecăreţii recalcitranţi, sau întinse pe stradă învăluite de aburii alcoolului, britanicele fac deliciul fotografilor şi al presei de scandal după fiecare noapte de pomină.