15,16 noiembrie
Pe 15 noiembrie s-au născut Edwin Rommel, Sir William Herschel, Veronica Lake, Mantovani, Anna de Noailles (Ana Elisabeta Bibescu Basarab Brâncoveanu), Ovidiu Moldovan, Ştefan Sileanu, Valentin Plătăreanu, Horia Hulubei, Dan Mateescu, Emil Racoviţă. Pe 16 noiembrie s-au născut împăratul Tiberiu, Jean le Rond D'Alembert, Rodolphe Kreutzer, Paul Hindemith, José Saramago, Andrei Mureşanu, Ion Şahighian, Dumitru Stăniloae, Ion Cristoiu.
Pe 15 noiembrie, nimic important în calendarul creștin-ortodox, doar sfinţii Paisie, Gurie, Samona şi Aviv, iar în „Kalendar” se sting zilele lupilor. Au fost şapte zile de sărbători vechi ale dacilor.
Nu se mai ştie exact ce se sărbătorea, ce se făcea, ce se spunea. S-au pierdut numele şi fără nume se pierde stăpânirea asupra lucrurilor, spaţiului şi timpului.
Dar, în aceast perioadă a anului, acum trei mii, sau două mii de ani, dacii făceau un lucru ciudat. Legat de centaurul Chiron, sau Karaion, sau Kirhon... Considerat la daci ca un zeu al morţii. De ce? Bunul centaur era un înţelept care învăţase pe mulţi eroi, semizei, respectat şi iubit de toţi. Chiron moare otrăvit din înâmplare, într-o încăierare obscură, de una din săgeţile înveninate cu sângele Hydrei, trasă de Hercule.
Se pare că Chiron a fost un vechi zeu cabir sau thessalonian. Centaurul a fost considerat de greci ca învăţătorul înţelept prin excelenţă, vindecător şi astrolog. Un arhetip din negura timpului. Probabil reprezentantul unei culturi superioare din neolitic, poate o populaţie care a îmblânzit calul, probabil în stepa dintre Carpaţi şi Urali. Călăreţul, centaurul, a fost o descoperire, o revoluţie în transport şi tehnica militară şi un subiect de mare mirare, mister şi chiar teamă pentru cei care domesticiseră doar oile şi vitele!
Chiron, arhetipul civilizator, a fost considerat de marele Zeus, stăpânul zeilor şi al oamenilor, atât de important, încât a fost imortalizat prin una dintre constelaţii, Săgetătorul!
Revenind la bunii noştri daci, ei dedicasera această a şaptea zi a lupilor, unui zeu al morţii, ucis prin otravă, pentru că în această zi dacii îşi otrăveau săgeţile!
Se apropia Anul Nou dacic, prilej de sărbătoare, dar după acea dacii plecau în incursiuni, în „misiuni de cercetare prin luptă”. Iar teoria şi tehnologia otrăvirii săgeţilor presupune o tehnică care se întinde pe mai multe săptămâni.
Unii autori spun că dacii mai considerau în momentul plecării la luptă poziţia Lunii şi a lui Venus, Luceafărul. Să ne reamintim că spartanii porneau la luptă numai pe Lună plină, sau în creştere. Interdicţie astrologică? Poate, dar şi o tactică militară. Spartanii, infanterişti, alergau distanţe foarte mari, erau antrenaţi de mici copii. Luna plină oferea suficientă lumină ca armata spartană să se poată deplasa rapid şi în siguranţă în timpul nopţii. Astăzi erau aici, mâine dimineaţă la 50 de kilometri, proaspeţi şi gata de luptă, luînd prin surpriză inamicul, cei mai buni soldaţi ai tuturor timpurilor! La fel şi călăreţii daci, pentru care lumina Lunii era suficientă pentru un tir nocturn precis, cu arcurile lor compuse, ale căror secret s-a pierdut, ca multe alte lucruri bune şi bine făcute. Un arcaş de elită dac putea să nimerească, prin viziera coifului, un soldat roman care era de santinelă, la o distanţă de o sută de metri!
„O tempora, o mores!” şi Cicero se lamenta... dar nu cumva este o idealizare a trecutului şi o sfidare a prezentului?
Duminică, 16 noiembrie îl pomenim pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei în duminica în care se aminteşte în cuvântul preoţilor creştini din sfânta biserică de pilda bunului samarinean, sau samaritean (Luca 10:25-37).
Interesantă coincidenţă! Bunul samarinean este un străin, tribul lui era urât şi condamant de către evrei, dar, iată, Bunul Iisus îl dă ca exemplu de urmat pentru facerea de bine şi iubirea apropelui.
Iisus ne-a spus că cea mai mare poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu din toate puterile noastre şi pe aproapele nostru la fel cum ne iubim pe noi: “Sa iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau şi cu tot cugetul tau. Aceasta este marea şi întâia porunca. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tau ca pe tine însuţi “(Matei 22:37-39).
Dar oare cine este aproapele nostru? Toţi oamenii! Nu contează culoarea pielii, religia, nationalitatea; toti avem în noi chipul lui Dumnezeu, si de aceea trebuie să trăim în bună întelegere, ajutându-ne atunci când cineva se află în strâmtorare, cel puţin aşa spun Sfintele Scrieri.
De altfel, Domnul Iisus ne porunceşte: “toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceti lor, că aceasta este Legea şi Proorocii” (Matei 7:12). Religie… plină de bunătate și transcendență!
În altă ordine de idei, sau, în aceiași, mai toate discuțiile mele telefonice cu @Aspida, o jurnalistă îndrăgostită de limba română, trecută de 80, dar cu o minte brici, ei bine, în toate discuțiile răul cel mare pe care-l condamnăm este… lăcomia. De aici provin toate relele. Așa că că am zâmbit când am primit un eseu semnat David Keen, care este profesor de ”studii de conflict” la London School of Economics and Political Science. Cea mai recentă carte a sa este Shame: The Politics and Power of an Emotion (Rușinea: Politica și puterea unei emoții ) (2023). Iată:
Cele mai vehemente și dăunătoare acuzații de „lăcomie” sunt îndreptate tocmai împotriva celor care sunt deposedați de tot.
Religia ne spune că lăcomia este un păcat, cărțile de ”dezvoltare personală” spun că este un semn de disfuncție și cu toții putem fi de acord că lăcomia este rea. Cu excepția cazurilor în care nu este. După cum spune traderul fictiv Gordon Gekko, vocea capitalismului secolului XX, în filmul ”Wall Street” (1987): „Lăcomia... este bună. Lăcomia este corectă. Lăcomia funcționează.”
Deci, care versiune este corectă? Ceea ce este clar este, în primul rând, că împărtășim o profundă ambivalență în ceea ce privește lăcomia și, în al doilea rând, că acest lucru trebuie abordat dacă vrem să ținem în frâu sistemele lacome care ne amenință în prezent cu tot felul de lucruri, de la autoritarism și inegalitate extremă până la război și extincția planetară.
Concentrându-se pe creștinism și Statele Unite, romancierul Norman Mailer a făcut referire în anul 2004 la „mica contradicție de a-L iubi pe Isus duminica, în timp ce în restul săptămânii tânjești după mega-bani”. Într-un sens mai larg, o gamă largă de critici religioase și filozofice ale lăcomiei s-au lovit timp de secole de realitatea încăpățânată a sistemelor lacome, prin care mă refer la mediile politice și economice în care lăcomia (definită ca o dorință insațiabilă de mai mult) a fost încurajată sistematic, recompensată și portretizată ca un lucru bun.
Sistemul capitalist de piață liberă a încurajat și recompensat mult timp comportamentele lacome. O mare parte din acesta a fost construit pe furtul colonial de un fel, sau altul. Este adevărat că lăcomia a fost uneori constrânsă de etică, de respectul pentru lege și chiar de dorința de a promova idealuri precum democrația și drepturile omului. Dar multe dintre aceste constrângeri sunt erodate rapid.
Având în vedere insistența de lungă durată că lăcomia este atât rea, cât și bună, o tentație de înțeles a fost aceea de a acuza pe alții de lăcomie. Acest reflex are un puternic element de proiecție: ne ajută să ne descurcăm cu ambivalența și să păstrăm o imagine de sine pozitivă în ciuda propriei lăcomii. Dar, în practică, acuzațiile de lăcomie s-au dovedit adesea profund distructive. De asemenea, ele tind să reflecte o abordare magică sau irațională a rezolvării problemelor, una care lasă sistemele lacome neabordate.
Legată de acest element magic a existat o alegere perversă a țintelor. Mult prea des, acuzațiile de lăcomie au fost redirecționate de la cei cu adevărat bogați și puternici către grupuri relativ lipsite de putere din societate. Acestea au inclus grupuri religioase și etnice (frecvent acuzate de comerț sau creditare exploatatoare), rebeli în războaie civile (ale căror nemulțumiri sunt redenumite lăcomie), protestatari (redenumiti jefuitori), refugiați (redenumiți migranți economici), cei cu venituri mici (adesea acuzați că duc o „viață luxoasă” din beneficii sociale) și debitori în incapacitate de plată (cum ar fi țările în curs de dezvoltare și proprietarii de case ale căror „îndatorări excesive” se spune că au alimentat prăbușirea financiară din 2007-2008).
În persecuții și chiar în genocid, ne confruntăm cu un paradox profund tulburător: în ciuda tuturor tipurilor de lăcomie care înfloresc în mijlocul escaladării suferinței, victimele sunt în mod constant acuzate de lăcomie. Astfel, chiar dacă proprietatea lor este furată sau drepturile lor sunt înlăturate în slujba lăcomiei altora pentru bani și putere - fie că este vorba de un individ, o instituție sau o superputere - cele mai vehemente și dăunătoare acuzații de „lăcomie” au fost adesea îndreptate tocmai împotriva celor care sunt deposedați de tot. Aceasta este cu siguranță cea mai perversă acuzație dintre toate. Servește ca un avertisment cu privire la cât de mult ne putem abate de la adevăr atunci când decidem cine este lacom. Și ne arată cât de grave pot fi consecințele.
Sistemele lacome s-au dovedit remarcabil de persistente, în capitalism, colonialism, chiar și comunism.
Criticile lăcomiei materiale acoperă filozofia și religia. Platon considera câștigarea de bani ca fiind „pofta care le întrece pe toate celelalte”, dovedindu-se „dăunătoare trupului” și o piedică în calea „cultivării sufletului”. Mai bine de 2.000 de ani mai târziu, Friedrich Nietzsche, în lucrarea sa „Nașterea tragediei” (1872), a remarcat că atunci când câștigarea de bani devine scopul principal, oamenii devin „veșnic flămânzi”, dominând o stare de spirit nemulțumită „indiferent cât de mult devorează”.
În iudaism, Tora descurajează materialismul ca sursă de aroganță. În islam, Coranul sfătuiește împotriva lăcomiei și a acumulării de bani, subliniind necesitatea de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie. În hinduism, epopeea sanscrită Mahabharata avertizează că „Așa cum coarnele unei vite îmbătrânesc pe măsură ce îmbătrânesc, tot așa, lăcomia oamenilor crește pe măsură ce devin mai bogați”.
În Noul Testament, Iisus a subliniat că șansele unui om bogat de a se înălța la cer erau mai mici decât șansele unei cămile de a trece prin urechea acului.
Însă, în ciuda tuturor acestor avertismente, predilecția noastră pentru lăcomie s-a dovedit a fi remarcabil de încăpățânată. Într-adevăr, sistemele lacome s-au dovedit remarcabil de persistente, fie sub capitalism, colonialism sau chiar – într-o crudă derutare a presupunerilor mai naive ale lui Karl Marx – comunism. Lăcomia (așa cum a spus odată Michel Foucault) pare a fi „soluția detestabilă, fără de care pare că nu te poți lipsi”.
În secolul al XVI-lea, protestanții condamnau vehement corupția din Biserica Catolică, inclusiv vânzarea de indulgențe, iar aceste acuzații au contribuit la declanșarea unor războaie religioase aprige. Totuși, chiar dacă lăcomia catolică era denunțată, protestanții calviniști sugerau că munca asiduă și economisirea prudentă erau semne că credinciosul era predestinat la mântuire. Acest lucru a contribuit, la rândul său, la energizarea industrializării capitaliste, așa cum a sugerat Max Weber în ”Etica protestantă și spiritul capitalismului” (1905).
Lăcomia a primit o nouă injecție atunci când mulți gânditori europeni au sugerat că ar putea fi separată de celelalte „păcate” pe care creștinismul le condamnase. După cum a arătat Albert Hirschman în excelenta sa carte, „Pasiunile și interesele” (1977), lăcomia a fost din ce în ce mai mult reinterpretată ca rațională - o preocupare sensibilă față de interesele actuale și viitoare, care ar putea ține în frâu liber indulgențele păcătoase pe termen scurt asociate cu alte păcate-pasiuni, cum ar fi dorința sexuală și setea de putere. În acest sens, lăcomia a fost prezentată din ce în ce mai mult ca o soluție, mai degrabă decât ca o problemă.
Lăcomia a fost legitimată și atunci când o serie de gânditori protestanți au susținut că Dumnezeu a creat un sistem ingenios de controale și echilibru, în care urmărirea interesului personal funcționa spre binele general. După cum a observat economistul politic scoțian Adam Smith în „ Avuția națiunilor ” (1776), atunci când un om de afaceri urmărește „doar propriul câștig”, el este „condus de o mână invizibilă să promoveze un scop care nu făcea parte din intenția sa”.
Totuși, astfel de încercări de a legitima lăcomia au încurajat puncte periculoase – nu doar în legătură cu consecințele negative ale lăcomiei, cum ar fi sărăcia, foametea și războiul, ci și în legătură cu cauzele lăcomiei.
Criticile creștine ale lăcomiei ca fiind „rea” și lucrarea diavolului au ascuns deja aceste cauze. Și acum, când lăcomia era din ce în ce mai des divizată și poziționată ca interes personal, exista un sentiment tot mai mare că ceea ce trebuia explicat nu era lăcomia, ci orice altceva . Este o tradiție care persistă și astăzi – nu în ultimul rând în economia comportamentală, care s-a concentrat adesea pe prejudecățile emoționale și cognitive care ne conduc la „eșecul” în urmărirea rațională a propriilor interese. Din nou, acest lucru în sine poate fi văzut ca o susținere specifică cultural a egoismului și individualismului, care neglijează periculos originile lăcomiei.
Este important de menționat că părerile noastre cu privire la cauzele lăcomiei, ne-au alimentat considerabila rușine legată de lăcomie. Avem tendința să nu dăm vina pe ”mediul înconjurător” pentru lăcomie – presiunile sociale care ne împing să ne dorim constant mai mult – ci preferăm fie să ne învinovățim pe noi înșine (ca în limbajul „păcatului”), fie să arătăm cu degetul spre alții. Totuși, dacă am putea înțelege mai bine presiunile neobosite la care suntem supuși zilnic – presiunea de a munci mai mult, de a compensa protecția deficitară a statului, de a atinge obiectivele, de a crește economia și presiunea de a ne potrivi stilurilor de viață pe care le vedem pe ecrane – acest lucru ar putea reduce în mod util nu doar rușinea legată de lăcomie, ci și obiceiul asociat de a-i acuza agresiv pe alții de lăcomie. După cum a spus filosoful sloven Slavoj Žižek: „Problema nu este corupția sau lăcomia, problema este sistemul care te împinge să fii corupt.”
Latura obscură a percepției succesului ca semn al virtuții este că eșecul devine un semn al viciului. Rușinea legată de eșec a fost alimentată de ideologia Visului American și de variantele sale internaționale: odată ce se acceptă faptul că oricine poate reuși dacă se străduiește suficient, rezultă că oricine nu reușește nu s-a străduit suficient. Poate că cel mai atrăgător mesaj al lui Donald Trump a fost că americanii ar trebui să respingă diverse surse de rușine, inclusiv rușinea pentru lăcomia din trecut și din prezent și rușinea pentru eșecul de a prospera într-un sistem lacom. Trump oferă această evadare prin promisiunea mândriei, prin propria sa mândrie notorie și prin umilirea criticilor și a grupurilor marginale.
Lăcomia este astăzi o amenințare existențială, pe măsură ce planeta se prăbușește, iar penuria tot mai mare alimentează deja o mentalitate de „sauve qui peut” (se salvează care poate), în care lăcomia este stimulată și legitimată în continuare. Mult dincolo de Statele Unite, mișcările populiste de dreapta, inclusiv extrema dreaptă AfD din Germania, au beneficiat de oferta unei evadări din rușine, în mândrie. În acest context, am văzut o venerație repetată pentru un fel de lăcomie - un amestec seducător din punct de vedere psihologic de lăcomie și libertate, care respinge reținerea, care se revoltă împotriva criticilor și care se simte îndreptățită la mai mult.
O dorință care apoi se lovește de realitatea inegalității tot mai mari pe care a contribuit la crearea ei. Între timp, lăcomia și libertatea par a fi pentru câțiva, o mână de indivizi super-bogați devenind supraviețuitori de lux care construiesc adăposturi post-apocaliptice în Hawaii sau Noua Zeelandă sau îmbrățișează riscurile morale ale planificării unor evadări pe Marte, chiar de pe planeta pe care o subminează.
În țări atât de diverse precum Brazilia, India, Pakistan, China și Sierra Leone, campaniile „anticorupție” au jucat, de asemenea, un rol major în consolidarea sistemelor lacome – nu în ultimul rând atunci când oponenții politici sunt acuzați selectiv de corupție. Între timp, pe măsură ce acuzațiile de lăcomie proliferează, oamenii puternici populiști „de drenare a mlaștinii” nu numai că erodează constrângerile rămase asupra lăcomiei, dar alimentează și narațiunea conform căreia politica este un joc murdar pe care numai ei îl pot rezolva.
Avem o galerie de lideri ticăloși, pricepuți în afacerei obscure și în a deturna acuzațiile de lăcomie.
Probabil că ne amăgim cu toții în privința lăcomiei, crezând că ne maximizăm rațional interesele și ne protejăm familiile în timp ce încercăm să facem față tuturor „ticăloșilor lacomi” care ne înconjoară. Acest reflex ne protejează cu siguranță de rușine. Dar adesea servește în mod paradoxal la protejarea sistemelor noastre lacome - nu în ultimul rând atunci când instinctul nostru de a-i denunța pe cei lacomi este manipulat și exploatat.
Astăzi avem o galerie de lideri ticăloși, remarcabil de pricepuți în meschina deviere a acuzațiilor de lăcomie – nu doar către grupuri relativ lipsite de putere, ci și tocmai către acele instituții care au încercat să protejeze împotriva celor mai grave consecințe ale lăcomiei, fie prin furnizarea de plase de siguranță, fie prin aplicarea unor legi care limitează gradul în care banii pot cumpăra putere – și, prin urmare, mai mulți bani.
Deși accentul pus de dreapta pe lăcomia de putere a guvernelor contrastează cu obiceiul stângii de a condamna lăcomia de bani, ar fi mai productiv să se demasce sistemele oligarhice emergente în care – așa cum a arătat Niccolò Machiavelli în secolul al XVI-lea și Thomas Piketty mai recent – banii și puterea se consolidează reciproc, iar lăcomia este rege.
Aceasta înseamnă să analizăm cu atenție modurile în care este trucat „jocul” lăcomiei. Fie că este vorba de societățile postcomuniste, fie de democrațiile mature, „capitalismul de piață liberă” pe care am fost învățați să-l venerăm a fost profund contaminat de lăcomie, corupție și violență. Lăcomia se poate concentra pe dobândirea de bani, dar înseamnă și a devora cât mai mult posibil. Filosoafa americană Nancy Fraser a scris despre „capitalismul canibal” și, în diverse moduri, capitalismul se autodevorează.
Bun, ceea ce ați citit mai sus este părerea lui David Keen, care diferă, uneori, de modul meu de gândire despre lăcomie. Lăcomia duce la toate păcatele religioase, sociale, sau morale. Dar, trebuie să ai valori, un sistem de gândire, de referință, gen morala mic burgheză, ca să constați acest lucru.
Trebuie să mai constatăm că singurul lucru la care putem să fim lacomi este speranța, speranța rămâne eternă, atâta timp cât mâine este o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 15-16 noiembrie 2025
BERBEC Cu mai mult realism şi mai puţine iluzii poţi să te simţi confortabil în acest weekend. Conjunctura zilei de duminică te interesează, dar nu exagera impactul asupra vieţii tale!
Sâmbătă stelele avantajeaza in mod special activităţile legate de domeniile: social şi amor. Nu că domeniile respective ar fi foarte bănoase, dar sunt... sensibile!
Duminică este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter o să dobândeşti mai multe avantaje. Deci, weekendul este favorabil lucrurilor importante în domeniul social, în cel personal.
TAUR Aspecte favorabile în acest weekend. De asemenea, o perioadă plăcută, ba chiar interesantă, sub aspectul realizărilor personale. Găseşti nota potrivită cu cei dragi, cu cei din jurul tău!
Raspuns favorabil pentru una dintre problemele tale in cursul zilei de sâmbătă. Şi, poate, o petrecere drăguţă la un Scorpion care îşi sărbătoreşte ziua de naştere, sau la un eveniment public.
Duminică este şi o zi excelentă pentru cumpărături, vizite, scurte ieşiri în oraş, sau mici plimbări prin magazine. Un weekend normal!
GEMENI Sâmbătă nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Duminică, continuă cu voinţă pe drumul ales de tine!
Sâmbătă aspecte favorabile deciziilor importante de genul - fac sau nu fac curăţenie în toată casa şi asta pentru că programul de duminică este deja stabilit. De asemenea, sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul spectacolelor si vizitelor pe care le poţi face.
Duminică utilizează orele de lumină pentru treburile importante pe care le ai de făcut, în casă, sau în afara ei.
RAC Acest weekend este o perioadă bună pentru mici îmbunătăţiri în casă. Poţi face şi schimbări de program dar fără implicări majore. Ai semne că poţi primi ajutorul solicitat de la cei din jur.
Sâmbata este o zi placuta care se poate termina intr-o petrecere, sau la ziua de naştere a unui alt semn de apă, a unui Scorpion.
Duminică, poţi să ai un drum scurt, dar cu profit. Weekendul este sub semnul vitezei. Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce iti doresti, de fapt. Nu ai timp! Asa timpul trece repede, confiscat de grijile cotidiene! Trebuie, dacă ţii la sănătatea ta, să reduci viteza, să te odihneşti, să te relaxezi, să dormi!
LEU Află unde nu ai dat atenţie detaliilor şi sfătuieşte-te cu cei din jur. Puteţi stabili împreună programul de weekend şi poţi aduce vorba şi despre problemele tale. Unde-s mulţi, puterea creşte!
Sâmbătă, cu Soarele, patronul tău, în aspecte bune, ai mai multe oportunităţi şi posibilităţi pentru timpul liber, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei.
Duminică configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminică!
FECIOARĂ Eşti în postura plăcută nativilor să analizeze, să taie firul în patru. Weekendul este favorabil pentru activităţile tale obişnuite. În general lumea uită, aminteşte-i de interesele tale!
Ceea ce nu trebuie să faci sâmbătă: să cumperi un bun, sau mai multe, de folosinţă îndelungată. Ori se strică, ori costă foarte mult, ori când ajungi acasă nu-ţi mai place!
Duminică eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile cu persoane străine, sau discuţiile în contradictoriu cu rudele, partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proprietăţi sau posesiuni comune şi/sau planuri de vânzare-cumpărare.
BALANŢA Sâmbătă nu te implica în discuţii fără rost. Afacerile sentimentale sunt bine aspectate. Duminică evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Totul se poate rezolva cu bine!
Sâmbătă limitează-te la activităţile de rutină, de weekend. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. Ocoleşte cu abilitatea şi diplomaţie subiectele tabu fie că este sâmbătă sau duminică.
Duminică nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti duminică. Nu promite, la rândul tău, nimic!
SCORPION În acest weekend trebuie să dai dovadă de iscusinţă, calm şi răbdare, ca să anulezi influenţele unei conjuncturi mediocre. Limitează cheltuielile la cele necesare, dar nici nu fii zgârcit!
În această sâmbătă este bine să nu ai o atitudine prea dinamică sau chiar agresivă. Evită orice decizie luată în stare emotivă. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece veţi constata ca nu ai cui să-i ceri ajutorul, dacă nu ai stabilit din timp, cine, ce face.
Duminică este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta, sau măcar la un nou hobby – aşa, pur teoretic.
SĂGETĂTOR Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Atenţie la frig şi umezeală, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie normal! Prudenţă în relaţiile cu Capricornii şi Vărsătorii!
Sâmbăta îţi este favorabilă, mai puţin în ceea ce priveşte noile relaţii amoroase.
Duminică, mari iubitori de natură, Săgetătorii probabil că vor alege să tremure de frig, undeva în mijlocul naturii. Ceea ce nu ştiu centaurii este că natura nu este deloc “mamă” şi că planeta aceasta este în general un loc ostil. Natura este indiferentă, oamenii scornesc poveştile!
CAPRICORN În weekend cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai sâmbătă. Duminica te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu familia!
Magnetismul personal al nativilor şi nativelor din Săgetător este în creştere – în special sâmbătă.
Duminică este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei. Acordă mai mult timp familiei, prietenilor vechi, “rădăcinilor” - te veţi simţi foarte bine in compania lor! Un weekend obositoar, dar foarte plăcut, până la urmă.
VĂRSĂTOR Sâmbătă evită împrumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc, nu contrazice soacra (dacă ai)! Duminică eşti atras în jocul politic al votului, dar ştii că oricum, tot o să pierzi ceva!
Ori la bal, ori la spital! Nu-ţi face griji, o să te descurci şi de data aceasta şi sâmbăta aceasta. Stelele şi vremea dar şi vremurile, puternice prin schimbari, îţi conferă energia de care ai atâta nevoie.
Duminică, din nou ai ceva de rezolvat în casă, dar numai în cursul prînzului. Dragostea şi carisma proprie sunt foarte bine aspectate. Norocul este în acest weekend prietenul tau cel mai bun, care te ajută să treci peste obstacole fără să faci aproape niciun efort.
PEŞTI Weekendul poate fi plin de veşti. Dar, fii atent cum le interpretezi! Nu toată lumea spune adevărul. Cu gândul la rezolvarea unei probleme, poţi să uiţi ceva, concentrează-te pe cotidian!
Sâmbătă conjunctura face să-ţi crească energia, ceea ce se traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Primeşti o informatie neasteptată, plăcută, însă, sau ai o întâlnire neanunţată cu o personă dragă.
Duminică încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp. Duminică seara poţi să fi la un spectacol sau la o aniversare.
Recomandările noastre
