Harvard, condusa de o femeie

Harvard, condusa de o femeie

Cea mai veche universitate americana, Harvard, si-a ales o femeie ca presedinte, pentru prima data dupa mai bine de 370 de ani.

Drew Gilpin Faust a fost aleasa in aceasta functie, ieri, intr-o reuniune extraordinara a directoratului universitatii. Anterior fusese decan al Institutului Radcliffe pe care l-a transormat in institut pentru studii avansate.

Noul presedinte al universitatii va avea in subordine 11 scoli si colegii cu 24.000 de angajati si un buget de trei miliarde de dolari.

Faust are 59 de ani si este profesoara de istorie, specializata in razboiul civil american.

''Telul nostru este sa facem viitorul Universitatii Harvard chiar mai remarcabil decat trecutul ei. Aceasta presupune sa indentificam ceea ce am construit bun pana acum si sa continuam asa'', a spus noul presedinte.

''Sa nu fim multumiti pana cand nu vom gasi modalitati da a face totul sa mearga mai bine'', a continuat Drew Gilpin Faust.

Aceasta este succesoarea economistului Lawrence Summers, fost trezorier al ex - presedintelui SUA, Bill Clinton, care a demisionat din functie anul trecut din cauza unor divergente cu profesorii si cu alti colegi din universitate.

Universitatea Harvard a fost fondata in 1636. Este cea mai veche institutie de educatie din SUA.

In urma cu cateva zile institutia de invatamant si-a anuntat schimbarea facuta in programa. Aceasta pune accent pe religie, problemele culturale, stiinte si pe depasirea unui ''provincialism'' american, informeaza News Story.

Alte noi cerinte includ studiul rationamentului empiric, al celui etic, stiinta sistemelor vii, stiinta universului fizic si ''intelegerea estetica si interpretativa''.

 

Ne puteți urmări și pe Google News