Hala Laminor, fără autorizație de securitate la incendiu. S-au dat amenzi de proporții

Hala Laminor, fără autorizație de securitate la incendiu. S-au dat amenzi de proporții Hala Laminor. Sursa foto: Primăria Sectorului 3/ Facebook

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov informează că, în prezent, administratorilor Hala Laminor și organizatorilor evenimentelor care au închiriat spațiul li s-au impus amenzi substanțiale din cauza absenței autorizației de securitate la incendiu.

Inspectorii de prevenire au desfășurat opt inspecții până în prezent la Hala Laminor, rezultând în aplicarea a 36 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 14 au constat în amenzi în valoare totală de 420.000 de lei.

Hala Laminor, amenzi pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu

Mai mult, pompierii militari avertizează că „Revelionul organizat acolo cu participarea publicului va fi cu nerespectarea legii”.

La data de 2 iunie 2021, ALGORITHM CONSTRUCTII S3 S.R.L. a depus la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov documentația tehnică în vederea obținerii avizului de securitate la incendiu pentru Hala Laminor.

După examinarea cererii, în data de 29 septembrie 2021, ISU B-IF a emis avizul de securitate la incendiu.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, obținerea avizului de securitate la incendiu este obligatorie înainte de începerea lucrărilor de construcție sau schimbarea destinației unei clădiri. Responsabilitatea solicitării revine exclusiv investitorului sau beneficiarului construcției.

Hala Laminor

Hala Laminor. Sursa foto: Primăria Sectorului 3/ Facebook

ISU nu a primit nicio cerere pentru eliberarea autorizației

Până în prezent, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov nu a primit nicio cerere pentru eliberarea autorizației de securitate la incendiu.

Potrivit comunicatului transmis, București-Ilfov a informat simultan autoritatea publică locală cu privire la consecințele funcționării continue fără autorizație de securitate la incendiu, atrăgând atenția asupra sancțiunilor contravenționale conform legislației.

Asemenea notificări au fost transmise și de către structurile cu atribuții în menținerea ordinii publice, cu scopul de a asigura un climat optim de siguranță.

Pentru a aplica sancțiunea contravențională de oprire a funcționării, nu sunt îndeplinite niciunul dintre criteriile stipulate în Hotărârea Guvernului României nr. 915/2015, care stabilește condițiile pentru oprirea funcţionării sau utilizării construcțiilor sau amenajărilor în caz de încălcare gravă a cerințelor de securitate la incendiu.

Aceste criterii se referă la periclitarea vieții ocupanților și a forțelor de intervenție, nesiguranța elementelor portante și neasigurarea limitării propagării focului și fumului în interiorul clădirii și în zonele învecinate.

Robert Negoiță, ignorat total de Gabriela Fiera. Nașa sa îl acuză de trădare

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3. Sursa foto: Arhiva EVZ

Revelionul din Hala Laminor, fără respectarea legii

Potrivit ISU, dacă în Hala Laminor se va organiza Revelionul 2024, cu participarea publicului, facem mențiunea că această activitate se va desfășura cu nerespectarea Legii, caz în care răspunderea exclusivă cu privire la această situație revine beneficiarului investiției, așa cum prevede art. 57^1 din Legea nr. 307 din 2006.

Pentru Revelionul de la Hala Laminor o persoană trebuie să plătească 200 de lei și este gratuit pentru copii mai mici de 7 ani.

Vor cânta Voltaj și Yolo Band. „Meniul este conceput de un chef recunoscut la nivel național și testat de organizatorii evenimentului, așa cum se cade pentru o gazdă atentă la preferințele oaspeților. Aranjamentul spațiului festiv cuprinde mese rotunde de câte zece persoane”, a anunțat primăria.