Compania Romprest doreşte să achiziţioneze, în perioada următoare, mai multe astfel de utilaje hibrid pentru a le folosi atât în activitatea de salubritate, cât şi în cea de curăţenie stradală – udat, stropit şi măturat mecanizat – în vederea reducerii emisiei de substanţe poluante în atmosferă.
„Pentru Primăria Sectorului 1 sănătatea locuitorilor este esenţială! De aceea am dezvoltat în ultimii ani o strategie coerentă de protecţie a mediului şi de eliminare sau limitare a surselor de poluare din această zonă administrativă. Amplul program de înverzire a Sectorului 1, cel mai modern centru de colectare selectivă a deşeurilor din ţară, testarea unuia dintre cele mai economice şi mai puţin poluante utilaje de salubritate existente pe piaţă sunt câteva dintre componentele acestei strategii prin care ne dorim să creştem calitatea vieţii locuitorilor Sectorului 1”, a declarat Primarul Andrei Chiliman, prezent la testarea camionului hibrid de la baza operaţională Romprest.
Volvo FE Hibrid este un hibrid paralel, energia de la motorul diesel şi cea de la motorul electric putând fi utilizate împreună sau independent una de alta. Sistemul comută automat între cele două surse de energie. În cazul în care camionul hibrid este condus în prima treaptă de viteză, vehiculul este pus în mişcare exclusiv de motorul său electric. Ulterior, atunci când vehiculul accelerează, motorul diesel şi cel electric vor lucra în paralel pentru a optimiza consumul de combustibil.
În funcţie de ciclul de utilizare, Volvo FE Hibrid poate reduce consumul de carburant şi emisiile de dioxid de carbon cu până la 20%. În plus, folosind un compactor electric pentru camioanele de colectare a deşeurilor procentul poate creşte până la 30%.
"Salubritatea este un domeniu plin de provocări, în care, din dorinţa de a proteja mediul, se fac numeroase inovaţii. Suntem foarte bucuroşi că, alături de partenerii noştri, Volvo şi Primăria Sectorului 1, aducem în premieră pentru România, şi Europa de Est, un utilaj hibrid dedicat activităţii de salubritate. Hibridul Volvo FE este testat în Bucureşti pentru a vedea beneficiile, atât pentru pentru populaţie, prin reducerea zgomotului, practic camionul abia dacă se aude când trece pe străzi, cât  şi pentru mediu. În urma perioadei de testare vom decide dacă vom face investiţia planificată în achiziţionarea mai multor camioane Volvo FE, de aproximativ 3 milioane de euro", a precizat Marin Necula, CEO Romprest.