TURNU-SEVERIN. Salariaţii de la societatea Celrom din Drobeta-Turnu-Severin s-au adunat, ieri-dimineaţă, în curtea unităţii, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de patru luni.
Producătorul de hârtie şi carton ondulat şi-a întrerupt activitatea pe 22 decembrie 2008, când toţi cei 800 de salariaţi au fost trimişi în concediu de odihnă.
Pe 13 ianuarie, când ar fi trebuit să înceapă lucrul, oamenii au aflat că producţia nu poate fi reluată din cauza lipsei banilor pentru cumpărarea materiei prime. Societatea a acumulat datorii de peste 14 milioane de euro, din anul 2006.
Recomandările noastre