Grevă de sex în Kenya

Grevă de sex în Kenya

O manifestaţie de protest inedită va fi susţinută de câteva mii de femei din Kenya. Acestea vor intra în grevă de sex timp de o săptămână pentru a încerca să convingă politicenii să pună capăt conflictelor interne din ultima perioadă, scrie The Telegraph.

Decizia a fost anunţată de Organizaţia Femeilor pentru Dezvoltare, care a precizat că i-a cerut nevestei preşedintelui Mwai Kibaki, cât şi soţiei premierului Raila Odinga, să participe la acţiunea de protest. De asemenea, gruparea va plăti prostituatele să nu lucreze. Liderul organizaţiei, Rukia Subow, a spus că speră ca boicotul să îi forţeze pe bărbaţi să îi convingă pe politicieni şi susţinătorii lor să grăbească eforturile de a ieşi din criză.

"Am analizat toate temele de discuţie ale bărbaţilor şi am decis că sexul este răspunsul", a spus doamna Subow, adăugând că "sexul nu aparţine niciunui trib, nu are un partid politic şi se întâmplă chiar şi în cele mai sărace gospodării".

Aliaţii preşedintelui Kibaki şi ai premierului Odinga s-au acuzat reciproc de lupte interne, după ce au câştigat, împreună, alegerile generale din Kenya şi au semnat un acord de împărţire a puterii. Acordul a pus capăt unui conflict violent în urma căruia 1.500 de oameni au fost ucişi şi 300.000 şi-au părăsit casele. Diplomaţii de la Nairobi avertizează că înţelegerea politică pare să îşi trăiască ultimele zile, în timp ce organizarea unei noi runde de alegeri ar putea trimite ţara în haos.

Ne puteți urmări și pe Google News