Totul s-a întâmplat în emisiunea de cultură generală „Celebrity Mastermind” unde Amanda Henderson a fost rugată să îi spună numele activistei. Puţin nedumerită, Henderson a clătinat din cap şi a spus: „Sharon”. Iar video cu răspunsul ei a devenit viral fiind vizionat de mai bine de cinci milioane de ori.

Despre videoclip a aflat şi activista Thunberg

Şi ca replică, evident deranjată că mai există cineva pe planeta asta care nu-i ştie numele, a decis să şi-l schimbe pe Twitter în „Sharon”. Gest care poate fi considerat ca o simplă glumă numai că, privind în urmă, mai avem câteva exemple de acest gen.

Thunberg a mai făcut astfel de modificări ironice

De exemplu atunci când președintele american Donald Trump a tweetat: „Greta trebuie să lucreze la o problemă a ei, gestionarea furiei, apoi să meargă la un film cu un prieten”. Evident, adolescenta n-a stat pe gânduri… editând textul scris de Donald Trump: „O adolescentă care ia măsuri pentru a îşi gestiona furia. În prezent mă relaxez şi mă uit la un film bun cu un prieten”.

Mai mult, activista i-a dat o replică şi preşedintelui de extremă-dreaptă al Braziliei. Greta și-a schimbat descrierea pe social media punând cuvântul „pirralha”, după ce președintele brazilian Jair Bolsonaro a criticat-o că a vorbit despre situația indigenilor din Brazilia. Bolsonaro numind-o atunci că e  o „puşlama”, iar Greta şi-a modificat descrierea şi a inclus apelativul primit de la acesta.

Nici Vladimir Putin n-a scăpat. În octombrie și-a schimbat descrierea în „un adolescent drăguţ, dar prost informat” – ceea ce a fost exact așa cum a descris-o președintele rus Vladimir Putin pe Greta la o conferință de presă de la Moscova, doar că a inversat sensul , notează BBC.

Te-ar putea interesa și: