Interlopul "Butoane" rămâne fără vile. Banca a pus sechestru
- Traian George Horia
- 20 octombrie 2011, 19:20
Liderul clanului "Butoane" devine mai sărac cu trei vile, iar senatorul Măgureanu mai "îndatorat" faţă de "Butoane".
Emporiki, banca la care Octavian Grecu, liderul clanului "Butoane" din Giurgiu, a girat cu trei vile în favoarea fiicei şi ginerelui senatorului UNPR Cezar Măgureanu, a cerut executarea silită a garantului. Iniţial, garanţia oferită de "Butoane" în anul 2009 trebuia să acopere un credit de minimum 300.000 euro cu care ginerele Sorin Adrian Gazdac a intenţionat să-şi refinanţeze o afacere intrată în insolvenţă: firma Danubius Food SRL. Ca urmare, pentru că la Giurgiu totul se face "în familie", Butoane a sărit în ajutorul senatorului, oferindu-i, în octombrie 2009, pentru girare, trei din cele şase vile pe care le deţine în fostul cartier al ţiganilor rudari, devenit între timp unul rezidenţial. Nu este foarte clar ce afacere a vrut "Butoane" să demareze cu aceste imobile: acolo, pe un teren lotizat din str. Neajlovului nr. 13, fostul lucrător în salubritate Grecu-"Butoane" a ridicat 6 vile impunătoare. "Construcţiile au toate autorizaţiile legale. Au fost ridicate toate în primăvara lui 2009", ne-a declarat Elsa Joantă, de la Primăria Giurgiu. Menţionăm că solicitarea prin care instituţia bancară cere executarea silită a familiei Grecu, dar şi a societăţii deţinută de familia senatorului Cezar Măgureanu, a fost înregistrată pe 12 octombrie, pe rolul Secţiei Civile a Judecătoriei Giurgiu. Conform reprezentanţilor Emporiki de la Serviciul Colectare, contractul de creditare are titlu executoriu, dar executarea silită propriu-zisă, cu executor bancar sau intern, ar putea fi suspendată dacă intervine o înţelegere specială cu clientul (în cazul nostru, proprietarii firmei debitoare firma Danubius Food SRL). Aceasta ar însemna ca debitorul să reia, măcar parţial, plata unora din ratele restante. Şi într-un caz, şi în altul, s-a ajuns în situaţia în care senatorul Cezar Măgureanu şi familia sa rămân profund îndatoraţi familiei Grecu-"Butoane". Conexiunile între mediul politic şi judecătoresc local, lumea interlopă şi membri ai serviciilor secrete şi poliţiei din Giurgiu au ieşit la iveală după ce, pe 9 octombrie, sportivul american Chauncey Hardy a fost ucis într-un club, în timpul unui scandal cu interlopii locali.