Geoană, candidat AUR la președinție. Scenariul urmărit de George Simion

Geoană, candidat AUR la președinție. Scenariul urmărit de George Simion Mircea Geoană. Sursa foto: Facebook

Mircea Geoană ar putea fi o opțiune pentru AUR la alegerile prezidențiale de la finalul acestui an. Deși nu este un scenariu pe care să-l îmbrățișeze din tot sufletul, George Simion n-ar zice nu dacă astfel i-ar trimite acasă pe candidații PSD și PNL.

George Simion ar putea lua în calcul ca Mircea Geoană să candideze pentru AUR, la alegerile prezidențiale de la finalul anului. Este doar o ipoteză strict teoretică, la acest moment.

George Simion despre candidatura lui Geoană

Politicianul AUR a fost întrebat, într-o emisiune de televiziune, dacă ar lua în considerare candidatura lui Mircea Geoană din partea AUR. Inițial, George Simion a respins un astfel de scenariu. Ulterior, a revenit și a prezentat un punct de vedere mai nuanțat. El a spus că ia în considerare orice variantă care îi va trimite acasă pe „Nicu și Marcel”.

„Pe Mircea Geoană? Noi avem o problemă cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Dacă vedem că aceste 2 partide se unesc împotriva pericolului extremist și fac mitinguri și comasează alegeri, orice opțiune din partea noastră este în picioare. O să fac orice ține de mine să dinamitez aceste sistem nenorocit. Nu știu care este următoarea mea opțiune”, a declarat George Simion.

Ne puteți urmări și pe Google News

Politicianul AUR a arătat că, în ciuda încrederii de care se bucură în rânrul românilor, Geoană nu este agreat în PSD. Drept urmare, dacă dorește să candideze din partea AUR, George Simion i-a recomandat să se prezinte în fața partidului

„În acest moment Mircea Geoană nu este agreat nici de tabăra securistă, nici de tabăra comunistă din PSD. Domnul Mircea Geoană ar face bine să vină în fața noastră și să spună ce își dorește”, a declarat Simion, la Prima News.

G. Simion

Liderul AUR. Sursa foto: Arhiva EvZ

O ipoteză pur teoretică

George Simion a precizat că nu a primit nici un semnal că Mircea Geoană ar dori să candideze din partea partidului său la președinție. De altfel, un astfel de scenariu are șanse mici să se transforme în realitate. Aceasta chiar dacă Simion ar face orice pentru a-i trimite acasă pe „Nicu și Marcel”.

„Nu m-a căutat, nu! Sigur că noi o să vorbim cu toată lumea, pentru că extremiștii sunt ei, cei care doresc închis jocul acesta. Nu m-am gândit dacă Mircea Geoană este un bun candidat din partea AUR, dar mă pot gândi la orice scenariu care să îi facă pe Marcel și Nicu să plece acasă”, a mai spus Simion.

Politicianul AUR a precizat că vor fi organizate alegeri interne în partid, în luna februarie. În funcție de alegerea partidului se va stabili candidatul pentru prezidențiale. El a spus că obiectivul este ca acesta să ajungă în turul al doilea al alegerilor pentru Cotroceni.

„Vom face alegeri în interiorul AUR, printr-un sistem în care membrii noștri de partid votează și vom avea din luna februarie alegeri interne. Mă voi gândi și eu cu cine votez să fie candidatul AUR la prezidențiale pentru că al nostru candidat merge în turul II”, a mai menționat George Simion.

Marcel Ciolacu în USA

Marcel Ciolacu: Sursa foto: gov.ro

George Simion surclasat de Geoană în sondaje

Mircea Geoană se află pe primul loc în preferințele alegătorilor români, pentru alegerile prezidențiale de la finalul acestui an. Secretarul general adjunct al NATO nu și-a exprimat intenția de a candida. Însă, prin demersurile și acțiunile sale din ultimele luni, s-a poziționat ca un adevărat candidat. Iar acest lucru dă fiori atât PSD, cât și PNL.

Mircea Geoană (34%) şi primarul Clujului Emil Boc (32,4%) sunt cotați cu cel mai ridicat nivel de încredere în rândul românilor. Pe următoarele locuri s-au clasat Victor Ponta (24,1%) și Marcel Ciolacu (20,5%).  Urmează Gabriela Firea cu 19.5%, Cristian Diaconescu cu 19.1%, Diana Şoşoacă cu 18,6% şi George Simion cu 15,4%, conform unui sondaj INSCOP.

În Nicolae Ciucă au încredere multă şi foarte multă 12% dintre cei intervievaţi, iar în Cătălin Drulă 5,8%.