Garda de Mediu, răspuns pentru ploieștenii deranjați de mirosul din oraș: „Mirosul” şi „poluarea aerului” sunt două noţiuni distincte

Garda de Mediu, răspuns pentru ploieștenii deranjați de mirosul din oraș: „Mirosul” şi „poluarea aerului” sunt două noţiuni distinctePloiești. Sursa foto: dreamstime.com

Garda de Mediu, instituție care de ani de zile primește sesizări de la ploieșteni privind mirosuri greu de suportat, a anunțat, miercuri, că „mirosul” și „poluarea aerului” sunt două noţiuni diferite. „Calitatea aerului și disconfortul olfactiv din Municipiul Ploiești sunt probleme sensibil diferite, în sensul că mirosul nu implică neapărat poluare și viceversa”, a scris instituția, într-o postare pe Facebook.

Nicodim: Garda de Mediu susține că nu are suficienți comisari în Prahova

Prefectul judeţului, Daniel Nicodim, a afirmat, într-o conferinţă de presă, că Prahova este unul dintre cele mai industrializate județe din România.

„Vorbeam cu doamna comisar de la Garda de Mediu care îmi spunea că au aproximativ 60 de obiective foarte mari care pot genera sau generează poluare şi în acest context cred că este necesar să facem nişte paşi pentru o comunicare cât mai simplă, cât mai directă, să nu venim cu explicaţii ştiinţifice în momentul în care nu poţi deschide geamul în oraşul Ploieşti, dimineaţa, să aeriseşti, pentru că de afară vine un miros îngrozitor”, a mai spus acesta.

Prefectul judeţului a menționat că, ori de câte ori sunt necesare controale la Ploiești, Garda de Mediu spune că nu are suficienți comisari angajați în Prahova.

„Garda de Mediu Prahova are aproximativ zece comisari, iar de fiecare dată când apar situaţii se invocă numărul insuficient al acestora, domnul comisar general a venit cu vestea că de la anul va fi suplimentat acest număr pentru judeţul Prahova, cel mai complex judeţ din această perspectivă, a poluării”, a explicat acesta.

Primarul Ploieștiului: Nu am încredere în Garda de Mediu Prahova

La rândul său, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a declarat că datele integrate privind nivelurile de poluanți arată că, din februarie până în prezent, au existat „sute de depășiri”.

„Am spus domnului comisar general că nivelul de încredere al cetăţenilor municipiului Ploieşti şi al meu personal în Garda de Mediu Prahova este zero şi va rămâne zero până la proba contrarie. Din punctul meu de vedere, Garda de Mediu Prahova şi-a îndeplinit cel puţin nesatisfăcător atribuţiile pe care le are”, a mai adăugat edilul.

Conferința de presă de la Ploiești

Conferința de presă de la Ploiești. Sursa foto: Facebook/Garda Naţională de Mediu

Corlan: Disconfortul olfactiv și poluarea sunt două elemente distincte

Andrei Corlan, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, prezent miercuri la Ploiești, a spus că „disconfortul olfactiv și poluarea sunt două elemente similare, dar totodată distincte”.

„Disconfortul olfactiv este poluare în trei situaţii în accepţiunea Gărzii Naţionale de Mediu: atunci când este însoţit de o depăşire a limitelor maxim admise, atunci când există o legătură de cauzalitate între exploatarea tehnologică cu nerespectarea condiţiilor din autorizaţia de mediu sau exploatarea fără autorizaţie de mediu. În toate celelalte situaţii trebuie analizat care este impactul acestui miros asupra cetăţeanului”, a explicat acesta.

Răspunsul instituției

Garda Națională de Mediu a scris, de asemenea, într-o postare pe Facebook, că există o diferență clară între „miros” și „poluare”.

„Mirosurile sunt percepute la concentraţii extrem de reduse, putând proveni din activităţi industriale, din procese naturale sau din surse difuze greu de cuantificat. În schimb, poluarea aerului înseamnă prezenţa unor poluanţi în concentraţii peste limitele stabilite prin lege, (măsurată prin indicatori precum PM10, PM2.5, benzen, NO₂, SO₂). Cu toate acestea, legea recunoaşte disconfortul olfactiv ca un potenţial risc pentru sănătate şi calitatea vieţii şi stabileşte că evaluarea impactului asupra sănătăţii populaţiei cade în responsabilitatea autorităţilor de sănătate publică (Articolul 64 din OUG 195/2005)”, se arată în postare.

Potrivit Gărzii de Mediu, efectele asupra sănătății apar adesea înainte ca poluanții să depășească limitele prevăzute de legislație. „De aceea, o interpretare integrată este necesară: monitorizarea poluanţilor trebuie corelată cu monitorizarea efectelor asupra populaţiei, iar acest lucru trebuie făcut în colaborare strânsă cu autorităţile de sănătate publică”, a mai transmis Garda de Mediu.