Gabriela Cristea şi Marcel Toader se întorc în sala de judecată. Vedeta TV îşi acuză fostul soţ că a TRANSFERAT din contul ei sume mari de bani
- Mara Vintila
- 3 martie 2016, 08:34
Gabriela Cristea a deschis un proces civil împotriva fostului său soţ, Marcel Toader, la mai bine de doi ani şi jumătate de la divorţul lor. Vedeta TV a solicitat recuperearea unor sume importante de bai de la acesta, dar şi o societate deţinută de afacerist, relatează wowbiz.ro.
“Am depus un dosar la Tribunalul Bucureşti împotriva domnului Toader Marcel şi a unei societăţi, în care acesta deţine calitatea de asociat majoritar. Solicităm recuperarea unor sume de bani, sume pe care doamna Gabriela Clonda, fosta Toader, le are de recuperat de la fostul soţ şi societatea deţinută de acesta. Urmează ca acesta să fie verificat de instanţă de judeacata, să achităm taxa de timbru şi să fie comunicata cererea către părţi. În acest moment suntem într-o fază incipientă a procesului, estimez că primul termen va fi programat în toamna acestui an”, a declarat reprezentantul Gabrielei Cristea, avocat Ionela Vasile, potrivit wowbiz.ro.
Avocatul acesteia susţine că o parte din banii Gabrielei Cristea ar fi ajuns la fostul soţ fără ca ea să ştie. Toader ar fi avut acces la contul ei pe care l-ar fi folosit pentru a transfera sume de bani.
“(...) În timpul căsniciei, Marcel Toader a avut împuternicire pe contul soţiei şi nu îi spunea când făcea retrageri sau vira sume de la ea în contul firmei lui. Totul s-a întâmplat în perioada căsniciei lor, iar doamna Clonda, fosta Toader, a descoperit toate acestea după desfacerea căsătoriei, când a mers la bancă să revoce mandatul dat fostului soţ pe contul său bancar. Atunci a aflat cine şi cât a retras şi unde au ajuns banii”, a mai declarat avocata Gabrielei Cristea.