FSLI îi cere învăţătoarei să renunţe la greva foamei

FSLI îi cere învăţătoarei să renunţe la greva foamei

Liderii sindicali i-au transmis Cristinei Anghel, dascălul care se află în greva foamei de 58 de zile, că nu poate vindeca sistemul de învăţământ sacrificându-şi viaţa.

Biroul Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ îi cere să renunţe la "această formă extremă de protest care îi pune viaţa în pericol". "Este un sacrificiu suprem şi nu e drept ca distinsa doamnă să ia doar pe umerii săi povara problemelor şi a nedreptăţilor care există în sistemul de învăţământ. Ceea ce Cristina Anghel a reuşit să facă este un semnal pentru noi toţi, dar şi o lecţie. Doamna învăţătoare este un exemplu de demnitate şi de forţă şi o rugăm să ni se alăture la toate acţiunile pe care federaţia le va organiza în această perioadă", au transmis membrii FSLI într-un comunicat. O delegaţie a federaţiei va merge astăzi la învăţătoarea Cristina Anghel pentru a-i transmite mesajul, în speranţa că va renunţa la greva foamei. Dascălul din Caracal protestează pentru nerespectarea prevederilor legale privind acordarea unor diferenţe salariale începând cu 1 octombrie 2008. Învăţătoarea a intrat în greva foamei acasă, apoi a fost internată la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Caracal, iar acum se află la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Capitală, ca urmare a deterirorării stării de sănătate.

Ne puteți urmări și pe Google News